În Marţea Mare din Săptămâna Patimilor Domnului, Sfinţii Părinţi au rânduit să se citească Pilda celor zece fecioare.

Aceasta pildă ne prezintă zece fecioare, cinci “înţelepte” şi cinci “neînţelepte”, care se pregătesc pentru nuntă. În Noul Testament, întâlnirea cu Hristos este asemănată unei nunti. Hristos se numeşte pe sine „mire”, iar Apostolii poarta numele de „prietenii mirelui”. Mireasa lui Hristos este Biserica.
În aceasta pildă, Împărăţia cerurilor este asemănată cu zece fecioare, care luându-și candelele, au ieşit în întâmpinarea mirelui. Menţionam că la evrei exista obiceiul ca la căsătorie, mirele să meargă în casa miresei, unde era aşteptat de ea şi de prietenele ei. De aici se plecă spre casa mirelui, iar acolo se organiza ospăţul de nunta.

Astfel, prin cuvintele „fecioarele au ieşit în întâmpinarea mirelui”, nu trebuie să înţelegem ca fecioarele au ieşit pe stradă, ci doar din încăperea unde se aflau, în mod firesc alături de mireasă, aşteptându-l pe mire.
Mirele întârzie, iar fecioarele adorm. La miezul nopţii, se vesteşte sosirea lui. Fecioarele se trezesc să-l întâmpine. Untdelemnul din candelele celor nebune este pe sfârşite. Fecioarele „neînţelepte” (nebune) vor cere celor înţelepte să le împrumute dintr-al lor. Acestea nu vor, pe motiv ca si candelele lor se pot stinge prin acest împrumut. Astfel, fecioarele nebune merg să cumpere untdelemn. În timp ce ele lipsesc, soseşte mirele. Acesta intră la nunta împreuna cu fecioarele “care erau gata de nuntă” si uşa se închide. Vor ajunge si fecioarele nebune, dar vor găsi ușa închisă. Vor striga: “Doamne, Doamne, deschide-ne noua”. Mirele le răspunde: “Adevărat zic vouă: Nu vă cunosc pe voi”. Părintele Constantin Galeriu, cercetând originalul grecesc al Noului Testament a găsit interpretarea: “Nu recunosc chipul meu în voi”, deci chipul nostru autentic este în Hristos. Pilda se încheie cu aceste cuvinte: “Privegheaţi şi vă rugaţi, că nu ştiţi ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului”.
Hristos a dorit ca prin această pildă să ne descopere importanţa pregătirii în vederea judecăţii de apoi. Candelele aprinse simbolizează faptele bune, care trebuie sa ardă pana la sfârșitul lumii, adică pana la sfârşitul fiecăruia sau pana la Parusie. Flacăra este alimentata de untdelemn. Prin untdelemn, înțelegem credința. Ea nu se poate împrumută altora, fiind un dar strict personal. Sfântul Serafim de Sarov susţine ca lămpile goale simbolizează absenta darurilor Sfântului Duh din inima lor. Lumina lor s-a stins din cauza lipsei unei credinţe puternice, care sa se manifeste prin fapte bune. Fecioarele nebune, fără să fi făcut un rău aproapelui, au păcătuit pentru ca nu s-au îngrijit de lumina din suflete.

Tradiţii şi obiceiuri

Marţea Mare este ultima zi în care gospodarii mai pot face treburi pe câmp sau în care se mai spală si se calcă. Din aceasta zi, se spune ca bărbaţii trebuie sa stea pe lângă casă și să își ajute nevestele.

 

Sursa: Crestinortodox

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.