A venit și ziua de 1 Martie. Parlamentarii noștrii – senatorii și deputații ce reprezintă județul Suceava – sigur se vor bucura și ei de sărbătoarea Mărţişorului, de triumful primăverii asupra iernii.

martisoare porc

Obiectul cu şnur alb şi roşu, simbol al reînnoirii timpului şi al renaşterii naturii, îi găsește pe ai noștri parlamentari în mijlocul unei agitate perioade pre-electorale. Despre istoricul mărţişorului, Tudor Arghezi scria în volumul ,,Cu bastonul prin București”: ,,La început, atunci când va fi fost acest început, mărţisorul nu era mărţisor şi poate că nici nu se chema, dar fetele şi nevestele, care ţineau la nevinovăţia obrazului încă înainte de acest început, au băgat de seamă că vântul de primăvară le pătează pielea şi nu era nici un leac. Cărturăresele de pe vremuri, după care au venit cărturarii, făcând „farmece”, au învăţat fetele cu pistrui să-şi încingă grumazul cu un fir de mătase răsucit. Firul a fost atât de bun încât toate cucoanele din mahala şi centru ieşeau în martie cu firul la gât. (…) Vântul uşurel de martie, care împestriţa pleoapele, nasul şi bărbia, se numea mărţisor şi, ca să fie luat răul în pripă, şnurul de mătase era pus la zinţii de mart. Dacă mai spunem că firul era şi roşu, înțelegem că el ferea şi de vânt, dar şi de deochi.”

Parlamentarii suceveni nu „au băgat de seamă că vântul de primăvară le pătează pielea şi nu era niciun leac”

În zilele de acum mărțișorul poate avea altă valoare. Obiectul cu şnur alb-roşu poate avea semnificaţii multiple. Spre exemplu, pentru  senatorul Ovidiu Liviu Donţu (PSD) se cade un mărțișor cu figura candidatului PSD pentru Primăria Suceava sau un mărțișor care să simbolizeze un parc industrial. Senatorul Gheorghe Flutur (PNL) cred că ar putea primi mărțișore sub formă de: copaci (în amintirea vremurilor când a fost director la Direcția Silvică Suceava), de oi (în completarea celor cu care se scria, în glorioase vremuri Băsisto-Udriste, Bucovina pe dealuri) sau de găini (să nu uităm că am avut și gripa aviară). Cu siguranță senatorul Neculai Bereanu (PSD) ar pune la rever un bănuț – din mărunțișul cu care plătește taximetriștii sau un mărțișor-drujbă. Senatorul Mihai Neagu (UNPR) ar fi bine să poarte un mărțișor pe care să scrie „absent” așa cum a fost și el din viața alegătorilor în ultimii patru ani. Pentru senatoarea Vasilica Steliana Miron (independent, dar în Grupul parlamentar al PNL) se cuvine un mărțișor-coafor sau unul sub formă de card. Deputatul Cezar Cioată (PSD) merită un șnur fără alb numai roșu PSD. Oooo, omul-demisie, deputatul Ștefan Alexandru Băişanu (fost PNL acum independent spre ALDE) merită multe mărțișoare și primate de la studenți, sub formă de motocicletă (că are și el și Tăriceanu) sau sub formă de vulpe, dar să nu fie de culoare portocalie. Deputatul Gavril Mîrza (PSD) ar avea nevoie de un mărțișor cu chipul lui Ion Iliescu. Sau a lui Năstase? Ori o mini-fotografie cu clădirea Consiliului Județean Suceava. Deputatul Eugen Uricec (PSD) – cine a mai auzit sau l-a zărit pe dumnealui – ar putea primi patru ațe de mărțișoare, câte o ață pentru fiecare an din ultimul mandat, ani în care nu s-a făcut observat cu nimic. Ar mai fi și deputatul Ioan Stan (PSD), din zona Fălticeni, care ar putea primi mii și mii de mărțișoare, deosebite, sub formă de sapă. Pentru că la sapă de lemn au ajuns oamenii din colegiul dumnealui. Deputatul Constantin Galan (independent, dar în grupul parlamentar al ALDE) a primit un mărțișor de la Tăriceanu. A fost demis din funcție. Deputatul Dumitru Pardău (PNL) are în amintire un mărțișor viu pe care scrie „Ion Lungu – primar”. Deputatul Radu Surugiu (PNL) poate primi un mărțișor cu harta județului Suceava, asta pentru că ajunge foarte rar în zonă. Deputatul Sanda-Maria Ardeleanu (PNL) primește mărțișor o mini-carte cu criteriile de gen și locul femeii în politică și pe liste. Cu autograful Alinei Ghorghiu. Deputatul Ioan Bălan (PNL) ar putea primi de la Flutur un mărțișor pe care scrie „Primăria Suceava, poate data viitoare!”. Deputatul Eugen Bejinariu (PSD) așteaptă la București un mărțișor din zonă care să-i fie trimis prin curierat, doar nu o să ajungă el în Suceava pentru atâta lucru.

Oamenii politici se vor întrece în mesaje

Anul trecut, zeci de mii de oameni au fost impresionați după ce șeful statului a scris pe pagina sa de Facebook : „Suntem împreună de peste 25 de ani și cel mai frumos mărțișor rămâne, pentru mine, tot un buchet de ghiocei, ca pe vremea primului nostru 1 Martie”, la care a adăugat și o fotografie în care îi oferea primei doamne un buchet de ghiocei. Între timp numărul de admiratori online sunt mult mai puțini pentru Iohannis și o să aflăm dacă președintele se întoarce iar la ghiocei.
Victor Ponta, fostul premier, a transmis anul trecut un mesaj către toate femeile. „De Marțisor urez doamnelor și domnișoarelor o primavăra frumoasă și plină de bucurii (și nouă tuturor să scăpăm de lunga iarnă din inimile și mințile noastre!)”, și a postat și o imagine în care apare alături de femeile din viața sa: soția Daciana, fiica și mama. Curios dacă Ponta și Daciana au „scăpat de lunga iarnă din inimile și mințile” lor…  Nici Traian Băsescu nu a uitat, anul trecut, de această zi specială și a postat mesajul „Un mărtișor pentru doamne și domnișoare!”, însoțit de o fotografie cu flori. Destul de sec fostul președinte al țării, care în prezent caută pe la Mișcarea Populară ceva doamne pentru a oferi mărțișoare de partid. Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, nu s-a lăsat mai prejos și a transmis și el, anul trecut, un gând frumos femeilor: „Începutul primăverii este un prilej de bucurie pentru noi toți. Îmi exprim speranța ca această primăvară va fi una prosperă și cu multe împliniri”. Experimentat Tăriceanu la femei, dar prosperitatea tot nu s-a mai arătat !

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.