Un angajat al Spitalului Clinic Județean Sibiu a devăluit situaţii tulburătoare de la secția ATI dedicată bolnavilor COVID unde pacienţii ar fi fost legaţi de paturi

Pacienții sunt efectiv legați de pat, de mâini și de picioare, în momentul în care nu mai pot respira și încep să se agite, susține Domnul S. Un tratament absolut inuman este probat cu fotografii făcute în ATI, în care se văd mâinile cu pielea ruptă din cauza feșei cu care au fost legați. ”Se întâmplă. Din cauza CPAP-ului, inspirul și expirul omului nu se activează, nu mai are aer și omul se asfixiază și devine agitat. Când devine agitat, îl sedează. Au fost cazuri când din disperare că rămân fără aer, au devenit agitați și și-au rupt branulele, legăturile. Dar de aici, să-i sedezi până la moarte, să-i răstignești ca pe vite și să-i legi de paturi e cale lungă. În plus, pe toți îi pun pe poziția pe spate, care poziție pe insuficiență respiratorie poate fi letală”, spune Domnul S, citat de turnulsfatuui.ro.

“Evoluția COVID asta e: oamenii stau acasă, ajung la spital când e destul de târziu, cu penumonie. Dar dacă ajungi la boli infecțioase și ei te trimit în modulare, dacă se constată că de azi pe mâine e posibil să ai nevoie de altfel de suport de oxigen. Ei au o mască simplă, tratează cazuri ușoare. Tu nu intri în ATI să mori, intri acolo să poți fi intubat, dacă e cazul, să poți lua altfel de tratamente, un CPAP. Dar dacă nici aceste aparate nu sunt setate, atunci tot nu primești nimic, începi să te desaturezi. Te agiți, dar ei tot nu-ți dau aer, îți dau sedative. Iar de acolo nu și-a mai revenit nimeni. Când văd sacul ăla negru cu fermoar îmi crește pulsul și tensiunea, brusc. Într-o lună, la câți bolnavi au ajuns acolo, doar trei au plecat. Au avut aparținători și s-au interesat de ei”, a continuat angajatul spitalului.

El a afirmat că nu vrea să-și divulge identitatea de frica repercusiunilor, îi este teamă că și-ar putea pierde dreptul de liberă practică prin încălcarea confidențialității actului medical. Dar susține că va da declarații procurorilor dacă se va declanșa o anchetă, pentru că tot ceea ce spune poate fi probat.

Cel mai șocant pentru Domnul S. este faptul că toți cei care ajung la ATI sunt sedați din primele ore. ”Pe un om cu insuficiență respiratorie dacă îl sedezi, moare. Pentru că în insuficiență respiratorie nu se dă de dormit și seara. Se face terapie. Se face oxigeno-terapie. Cum îți explici că vine din spital un caz. O doamnă operată, «deschisă, închisă» de un chirurg anume. O ciroză hepatică. S-a gândit să o ducă în modular să mai moară unul de COVID. Da, oamenii se omoară. Și eu am omorât oameni, pentru că am lucrat acolo. Chiar dacă din toate puterile mele am încercat să fac totul să nu încarc acele seringi cu sedare”, povestește Domnul S.

El susține că în mod constant seringile automate se încarcă cu Midazolam, Propofol și Fentanyl anestezice și sedative extrem de puternice. ”Eu am intrat cu alt scop acolo. Am intrat prost, nevinovat, plin de energie, cu sufletul curat să ajutăm că m-am săturat de COVID. Și când colo… Eu nu m-am făcut asistent să-i omor prin sedare. Nu vreau ca mama mea să se răsucească în mormânt, să spună «ăsta nu e copilul meu». Din prima zi când am intrat, m-am îmbrăcat și mi s-a făcut rău. Mă închinam, nu-mi venea să cred. Am mers acasă, nu se poate. Salvatorul nu poate fi criminal, el trebuie să salveze vieți. Ce am văzut eu nu poate fi închipuit de o viață de om. Am văzut oameni care efectiv mor de vii. (…) Nu am văzut pe nimeni intubat care să fie apoi detubat la ATI Sibiu. O singură doamnă am văzut că a deschis ochii, intubată fiind, cu sedare în venă. M-am gândit, Doamne, Dumnezeule nu e un doctor să o supraveghem, poate reîncepe să respire singură. Nu. Mi s-a spus să mărim sedarea la maxim și să-i mai băgăm și Midazolam (n.r. – este un medicament cu acțiune de scurtă durată utilizat pentru a induce sedarea, o stare de calm, somnolență sau somn și care înlătură anxietatea și tensiunea musculară), pe lângă Propofol și Fentanyl. Sunt convinsă că acea femeie a murit de vie. Și altă femeie, și alți bărbați. Ei practic nu mor de COVID, mor de clostridium, mor asfixiați, mor sedați”, mărturisește Domnul S.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.