Mașina cu care cei trei hoți s-au deplasat în timpul jafului ce a avut loc joi dimineață, a fost găsită în seara aceleiași zile. Autovehicolul a fost abandonat la marginea pădurii Zamca.

Autoturismul, Renault Clio, a fost ridicat și urmează să fie supus unei expertize în încercarea de a se găsi amprente și probe utile în vederea prinderii indivizilor.

Reamintim că un valutist a rămas fără o importantă sumă de bani după ce, un grup de 3 persoane i-a spart portbagajul BMW-ului. Se pare că hoții au acționat în jurul orei 9.30. Mașina valutistului se afla în parcarea din spatele Alpha Bank de pe Mărășești

Potrivit martorilor, trei indivizi cu măști și mănuși au venit cu un Renault Clio negru, cu numere de Botoșani și au spart portbagajul mașinii valutistului, cu o rangă, de unde au furat o sacoșă cu bani, iar la plecare au lovit și o mașină parcată. Traseul hoților ar fi fost același, intrarea și ieșirea făcându-se  pe lângă blocul turn, dinspre și înspre George Enescu.

Păgubitul, un valutist cu o activitate de peste 20 de ani în domeniu, este patronul mai multor case de schimb valutar din județul Suceava.

În ultima perioadă, în municipiul Suceava, s-au produs mai multe jafuri cu autori rămași neindentificați, casele mai multor oameni de afaceri fiind sparte de hoți.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.