În urma unor controale pentru depistarea persoanelor care fac trafic de ţigări, vineri a fost identificat un bărbat care transporta ţigări de contrabandă cu un autoturism în valoare de 40.000 de euro, care a fost indisponibilizat de poliţişti.

Vineri, 21 februarie, la ora 09.30, o patrulă din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești a oprit în trafic, pe DN 2H, în centrul comunei Gălăneşti, autoturismul condus de un bărbat de 39 ani, din municipiul Fălticeni, iar în urma controlului, în portbagaj a fost identificată cantitatea de 29.800 ţigarete de contrabandă, cu o valoare de piaţă de 20.860 lei.

Fiind audiat, bărbatul a declarat că a cumpărat țigările de la un cetățean ucrainean necunoscut pe raza comunei Vicovu de Jos, urmând să le transporte la domiciliul său în vederea comercializării.

Ţigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar autoturismul, cu valoare de piaţă de 40.000 de euro, a fost indisponibilizat la sediul Poliției municipiului Rădăuți. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de contrabandă.

Comentarii Facebook

Despre autor

Postari asemanatoare

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.