Ne aflăm în perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă, când mulţi cetăţeni români aflaţi în afara graniţelor ţării se întorc acasă alături de familie, fapt pentru care la nivelul Poliției de Frontieră Române au fost dispuse măsuri suplimentare, astfel încât să se asigure un control eficient şi operativ în toate punctele deschise traficului internaţional.
Poliţia de Frontieră a suplimentat numărul personalului planificat la controlul documentelor de călătorie în punctele de trecere, astfel încât, peste 3.800 de poliţişti de frontieră vor desfăşura zilnic, la nivelul întregii ţări, misiuni de supraveghere şi control la frontiera de stat a României.
Dacă situaţia o va impune, vor fi suplimentate arterele de control pe sensul de intrare în ţară, până la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere a frontierei.
La graniţa cu Ungaria şi Bulgaria formalităţile de frontieră se derulează în comun autorităţile din statele vecine, sens în care reprezentanţii Poliției de Frontieră Române menţin permanent legătura cu omologii unguri şi bulgari, pentru dispunerea unor măsuri comune de fluidizare a traficului (suplimentarea arterelor şi a personalului aferent).
În această perioadă, echipe din cadrul IGPF se vor deplasa la structurile teritoriale în vederea asigurării sprijinului necesar în derularea activităţilor operative.
Având în vedere contextul dispunerii unor măsuri specifice pentru limitarea răspândirii infecţiei cu virusul Sars-Cov 2, pe sensul de intrare în țară, la realizarea controlului de frontieră efectuat de lucrătorii noştri, care vizează în principal verificarea documentelor de călătorie, participă şi reprezentanții Direcțiilor de Sănătate Publică judeţene în vederea efectuarii triajului epidemiologic şi dispunerii măsurilor specifice, după caz.
Reamintim că, începand cu data de 20 decembrie 2021, toate persoanele care intră în România, cetăţeni români sau străini, trebuie să completeze formularul digital de intrare în România (PLF), indiferent de specificul punctului de trecere a frontierei folosit: rutier, aerian, feroviar sau naval.
Documentul în forma digitală poate fi completat pe platforma https://plf.gov.ro cu maximum 24 de ore înainte de a intra în România sau în termen de 24 de ore de la trecerea frontierei. Acesta va fi verificat la intrarea in ţară de către poliţiştii de frontiera cu ocazia derulării formalităţilor de control.
Menţionăm că, în situatia în care o persoană se prezintă în punctul de trecere a frontierei fără formular, acesteia i se permite intrarea în ţară şi are obligaţia de a-l completa într-un termen de 24 de ore.
Nerespectarea obligatiei de a completa Formularul digital de intrare în România se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 3.000 lei.
„Pentru perioada următoare sunt estimate creşteri ale valorilor de trafic, sens în care recomandăm cetăţenilor români şi străini care tranzitează frontiera națională în această perioadă să folosească toate punctele de frontieră deschise în regim internaţional.
Reamintim ca la graniţa cu Ungaria sunt deschise 12 puncte de trecere in regim internaţional după cum urmează:
- pe raza județului Arad: PTF Nădlac, PTF Nădlac II, PTF Turnu și PTF Vărşand,
- pe raza județului Bihor: PTF Salonta, PTF Borș, PTF Borș II, PTF Valea lui Mihai și PTF Săcuieni,
- pe raza județului Satu Mare: PTF Petea și PTF Urziceni
- pe raza județului Timiș: PTF Cenad.
De asemenea, recomandam participanţilor la trafic să se informeze cu privire la condiţiile de călătorie în statele de destinaţie şi în cele tranzitate şi sa pregătească din timp documentele de călătorie, respectiv documentele care atesta excepţia la măsura carantinării instituită de reprezentanţii DSP aflaţi în puncte.
Informaţii privind situaţia traficului prin punctele de trecere se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line, disponibilă pe pagina de internet a Poliției de Frontieră – www.politiadefrontiera.ro”, a transmis purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Suceava, comisarul șef Ilie Poroch Serițan.
Lasa un raspuns