Un băiețel de 8 ani are nevoie de o intervenție chirurgicală de autotransplant, în Austria, pentru a putea supraviețui, iar mama acestuia încearcă cu disperare să-i ofere șansa unei vieți normale.

Copilul a fost diagnosticat cu autism infantil ADHD și retard mintal, iar acum, acesta a fost diagnosticat și cu obezitate morbidă.

Trebuie precizat că valoarea intervenției chirurgicale se ridică la aproximativ 11.000 de euro, iar cea a terapiilor lunare depășește 2.000 de lei. Aceste sume sunt imposibil de strâns pentru mama băiețelului care a fost părăsită de soț când acesta a aflat diagnosticul de care suferă copilul lor.

„Mă numesc Maria și sunt mamă a trei copiii minunați. Prima minune a mea Mateo în varsta de 8 ani si 7 luni, acest perfect al meu, la varsta de 1 an și 8 luni a început să devină copilul apatic, să nu mai prezinte interes jucăriilor, lucrurilor înconjurătoare, începuse să nu mai aibă contact vizual, am simțit că se prăbușește cerul peste mine. Au fost zile de neliniște, nopți fără de somn, un zbucium pe care doar mamele cu copii atipici pot intelege. La vârsta de 3 ani i s-a pus diagnosticul de autism infantil Adhd, întârziere de vorbire, retard mintal, tulburare hiperkinetică cu deficit atențional, întârziere medie în achizitiile psihomotorii, intârziere în achiziția limbajului expresiv, întârziere în achizitia limbajului receptiv, acum la vârsta de 8 ani sufera si de obezitate morbidă.
Dumnezeu m-a întărit și mi-a dat putere ca eu să-i fiu sprijin în orice moment, un sprijin pe care îl pot oferi atât cât Bunul Dumnezeu va îngădui să fiu lângă el.
Îmi doresc enorm sa reusesc sa îi fac autotransplantul cu celule. Costul acestei proceduri este de 11.000 de euro. Acest transplant se face în Viena Austria.
Datorită terapiilor lunare care necesită costuri destul de mari, nu dispun de această sumă de bani.
Așa că apelez la voi toți cei care vă doriți să faceți o faptă bună. Puțin câte puțin cred din toată inima că voi reuși cu ajutorul dumneavoastră să fac acest pas mare spre lumina de la capătul tunelului. Pentru mine Mateo este minunea mea, fiți și voi minunea pentru copilul meu. Din puținul dumnevoastră oferit Bunul Dumnezeu vă va da mai mult. Voi pune la dispoziție în particular actele medicale și orice alte documente necesare persoanelor, organizațiilor care vor să ne ajute în ameliorarea stării de sănătate a lui Mateo.
Vă mulțumesc anticipat pentru donațiile în care îmi pun speranța că le veți face dar și in distribuirile acestui apel umanitar pentru a ajunge la cât mai repede! Informați despre autotransplant:celulele stem mezenchimale vor fi prelevate din maduva osoasa a lui Mateo – o procedura care implica asiprarea unei cantitati de 30- 50 ml in functie de greutatea copilului. prelevarea se va face in timpul procedurii. dupa prelevare, acestea vor fi reintroduse in organismul copilului in cadrul aceleiasi proceduri. Procedura sub sedo – anestezie, cu durata maxima de o ora.
Va multumesc din suflet pentru susținere,intelegere si pentru gândurile bune de a ne ajuta cu situația noastră cu Mateo.
Vă atașez mai jos conturile unde puteți dona: conturile bancare sunt pe numele Afilipoaei Cazacu Maria
RON RO12BREL0005513117980100
EURO GB35REVO00997071917186
GBP GB35REVO00997071917186”, a transmis mama băițelului, potrivit jurnaldebucovina.ro.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.