Conform avizului de însoţire secundar din 04.03.2014, autotractorul transporta cantitatea de 41,02 mc cherestea esenţă răşinoase.
Întrucât existau neconcordanțe în documente, s-a dispus indisponibilizarea autotractorului şi a materialului lemnos, iar miercuri, polițiștii împreună cu lucrători din cadrul Ocolului Silvic Mălini şi ITRSV Suceava, au procedat la inventarierea materialului lemnos, constatându-se cantitatea de 39,375 mc.
În cauză s-a dispus confiscarea materialului lemnos în valoare de 21.000 lei, iar conducătorul auto a fost sancţionat cu amendă în valoare de 2.000 lei. În urma verificărilor întreprinse la societatea care a încărcat materialul lemnos, s-au constatat nereguli privind operarea evidenţelor de intrări – ieşiri, fapt pentru care s-a aplicat o sancţiune contravenţională, în valoare de 2.000 lei.
Totodată, echipa formată din poliţişti şi silvicultori a stabilit că societatea a închiriat o suprafaţă de 100 mp de la o firmă din Cornu Luncii, care nu este delimitată de instalaţia de debitare a materialului lemnos, ocazie cu care și la această firmă s-au constatat diferenţe între stocul scriptic şi cel faptic, respectiv nu există documente de proveniență pentru cantitatea de 59,96 mc cherestea răşinoase.
În cauză s-a dispus sancţionarea firmei din Cornu Luncii şi confiscarea a 59,96 mc cherestea răşinoase, în valoare de 27.000 lei.
„Totodată, firma din Cornu Luncii a fost sancţionată deoarece nu a respectat prevederile legale privind împrejmuirea punctului de lucru”, se precizează în comunicatul poliţiei.
Lasa un raspuns