Joi, 28 martie 2019, la ora 19:20, polițiștii Poliției Orașului Frasin în timp ce efectuau controlul circulației de material lemnos, au oprit pe DN 17, pe raza orașului Frasin, un ansamblu de autovehicule care transporta cherestea rășinoase.

Potrivit IPJ Suceava, conducătorul auto a prezentat pentru control avizul de însoțire din data de 28.03.2019, în care era înscrisă cantitatea de 41,2 mc cherestea rășinoase.

Din cauza faptului că existau suspiciuni cu privire la neconcordanțe în ceea ce privește cantitatea de material lemnos înscrisă în aviz și cea aflată în mijlocul de transport, s-a solicitat sprijinul de specialitate a lucrătorilor din cadrul Gărzii Forestiere Suceava, pentru clarificarea situației de fapt.

S-a procedat la inventarierea materialului lemnos, ocazie cu care s-a stabilit că volumul total de material lemnos transportat este de 47,16 mc, cu 5,91 mc mai mult decât cantitatea menționată în avizul de însoțire. Având în vedere aceste aspecte, a fost dispusă confiscarea cantității de 5,91 mc cherestea rășinoase molid în valoare de 4494,02 lei și sancționarea contravențională pentru încălcarea prevederilor art. 19 alin. (2) lit. c) din Legea 171/2010 modificată, cu amendă în valoare de 3.000 lei.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.