La data de 17.01.2019, ora 19.00, o patrulă din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Vadu Moldovei a oprit pentru control pe DN 2, pe raza comunei Vadu Moldovei, ansamblul auto cu semiremorcă condus de un tânăr de 22 de ani, din comuna Mitocu Dragomirnei, care transporta material lemnos.

Întrucât existau suspiciuni cu privire la volumul de cherestea transportat și cel din documente, polițiștii au dispus conducerea ansamblului rutier la sediul Ocolului Silvic Râșca și au solicitat sprijinul specialiștilor silvici, care, la 18.01.2019, în urma inventarierii, au stabilit faptul că, tânărul transporta în plus cantitatea de 4,12 m.c. cherestea de esență rășinoase, față de cei 50,77 m.c. din actele prezentate de conducătorul auto.

Societatea comercială emitentă a avizului de însoțire a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 6.000 lei pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010 și s-a dispus confiscarea valorică a materialul lemnos transportat în plus în valoare de 2.752 lei.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.