Luni, 29 iunie, la ora 18:00, o patrulă din cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală Vadu Moldovei a oprit pentru control pe raza comunei Fântâna Mare ansamblul de vehicule format din cap tractor şi semiremorcă condus de un bărbat de 26 de ani din comuna Fundu Moldovei, care transporta conform avizului de însoţire cantitatea de 43,70 mc material lemnos, cherestea de esenţă molid.
Potrivit IPJ Suceava, întrucât existau suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos înscrisă în avizul de însoţire şi cea transportată, poliţiştii au cerut sprijinul specialiştilor silvici, care în urma inventarierii au stabilit faptul că, bărbatul de 26 de ani transporta în plus cantitatea de 6,08 mc cherestea de esenţă molid.
Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010 cu amendă în valoare de 6000 lei, iar materialul lemnos în valoare de 4.371,52 lei a fost confiscat şi predat în custodie Ocolului Silvic Fălticeni.
Lasa un raspuns