Şi în acest week-end poliţiştii au continuat acţiunile de prevenire şi combatere a transportului ilegal de material lemnos şi a tăierilor ilegale de arbori. Au fost organizate filtre rutiere şi au fost controlate peste 30 de transporturi de material lemnos.  Cu ocazia efectuării controalelor au fost identificaţi şi transportatori care nu au respectat legislaţia în vigoare, procedându-se la confiscarea lemnului şi a vehiculelor folosite şi la aplicarea de sancţiuni contravenţionale.

Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, la 23.09.2017, ora 13.40, o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea a oprit pentru control pe DJ 209K, din comuna Volovăț, autoutilitara condusă de un bărbat de 37 de ani, din municipiul Rădăuți, care transporta material lemnos.

În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul nu deține documente legale de proveniență și transport a materialului lemnos, motiv pentru care, s-a solicitat sprijinul specialiștilor silvici, care, în urma inventarierii, au stabilit faptul că, acesta transporta ilegal cantitatea de 1,90 m.c. lemn de foc de esență fag.

Conducătorul auto a fost sancționat contravențional pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos în valoare de circa 218 lei, a fost confiscat și predat în custodie Ocolului Silvic Marginea

Ulterior, în jurul orei 14.40, în timp ce patrula pe DN 17A, în comuna Marginea, patrula de poliție rurală a oprit pentru control autoutilitara condusă de un localnic de 42 de ani, care transporta 1,5 m.c. lemn de foc de esență rășinoase, fără documente legale.

Conducătorul auto a fost sancționat contravențional pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos în valoare de circa 120 lei, a fost confiscat și predat în custodie personalului silvic.

La 23.09.2017, ora 10.25, o patrulă din cadrul Poliției municipiului Suceava a oprit pentru control pe DJ 209C, la intrarea în comuna Moara, autoutilitara condusă de un bărbat de 40 de ani, din comuna Ciprian Porumbescu, care transporta cherestea de esență răşinoase.

În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul nu deține documente legale de proveniență și transport a materialului lemnos, acesta declarând faptul că, l-a achiziționat de la un bărbat din comuna Berchişeşti şi intenţiona să-l comercializeze pe raza comunei Moara, motiv pentru care, s-a solicitat sprijinul specialiștilor silvici, care, în urma inventarierii au stabilit faptul că, bărbatul transporta ilegal cantitatea de 2,33 m.c. cherestea de esență rășinoase.

Conducătorul auto a fost sancționat contravențional pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, materialul lemnos în valoare de 1.254 lei fără TVA, a fost confiscat și predat în custodie Ocolului Silvic Pătrăuţi, iar autoutilitara în valoare de circa 1.000 de euro a fost indisponibilizată.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.