Bărbatul care a ajuns la Spitalul Municipal Vatra Dornei și ulterior a fost transferat la Spitalul Județean Suceava, după ce s-a tăiat cu drujba a fost salvat de medicii de la SJU, iar după 12 zile de spitalizare acesta s-a putut întoarce acasă.

S-a dus o luptă contra cronometru pentru salvarea unui bărbat de 70 de ani din localitatea Sunători cu o plagă complexă la nivelul coapsei stângi de aproximativ 30 de cm, produsă în urma lovirii accidentale cu lanţul unei drujbe, cu interesarea venei femurale şi a musculaturii lojei antero-interne a coapsei stângi. Acesta a ajuns la UPU Suceava prin transfer de la spitalul din Vatra Dornei, în stare foarte gravă, comatos, cu şoc hemoragic, hemoglobină 4 mg/ dl.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Județean Suceava, medicul Dan Teodorovici, s-a început stabilizarea pacientului în UPU şi s-a decis continuarea acesteia pe parcursul transportului pacientului la sala de operaţie (fiind o sângerare activa care nu putea fi oprită în UPU, orice manevre efectuate pentru salvarea pacientului nu ar fi avut succes dacă nu se reuşea oprirea hemoragiei).

În sală, în urma unei proceduri care a durat aproximativ 4 ore şi a necesitat aproximativ 1500 – 1700 ml sânge şi componente sanguine, echipa formată din chirurgi vasculari şi plasticieni au reuşit oprirea hemoragiei şi, împreună cu medicii anestezişti, stabilizarea pacientului, acesta din urmă fiind detubat şi conştient până în cursul serii respective. Durata spitalizării a fost de 12 zile.

Buna colaborarea a medicilor din UPU, ATI, Chirurgie Vasculară şi Plastică a fost esenţială pentru supravieţuirea pacientului.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Știm că reclamele sunt obositoare...

Am detectat faptul că folosești o extensie de blocare a reclamelor (AdBlocker). Pentru a putea vizualiza conținutul SuceavaLive și pentru a ne susține munca, te rugăm să dezactivezi extensia și să „Reîncarci pagina”.