Melodiile tradiţionale româneşti, dar şi cele mai frumoase dansuri populare, vor putea fi admirate vara aceasta în Portugalia, în spaţiul turistic al regiunii Algarve.

Cei care care vor încânta privirile şi auzul a mii de spectatori în cadrul unui turneu de patru spectacole organizate în sudul Portugaliei, sunt suceveni, membri ai Ansamblului Arcanul USV (solişti vocali, dansatori şi instrumentişti).

Manifestările artistice vor fi dublate de organizarea unui stand expoziţional de prezentare a unor creaţii populare româneşti, astfel că din echipa turneului vor face parte şi doi meşteri populari, care vor face demonstraţii în direct.

Concertele şi standurile expoziţionale fac parte din proiectul „Promovarea patrimoniului cultural tradiţional românesc în Portugalia”, realizat de Asociaţia cultural educativă Arcanul USV, în parteneriat cu Asociaţia Doina Algarve. Finanţator principal al acestui proiect este Institutul Cultural Român Bucureşti, iar co-finanţatori sunt Primăria Suceava, Consiliul Judeţean Suceava.

Obiectivul general al proiectului este creşterea accesului publicului din Portugalia (cetăţeni autohtoni, turişti străini, dispora) la programele culturale de promovare a patrimoniului imaterial şi material românesc, în vederea îmbunătăţirii imaginii României la nivel mondial.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.