Membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Suceava se vor reuni, în ședință extraordinară, marți, 19 februarie, de la ora 14, în sala “Bucovina” din Palatul Administrativ, pentru discuții referitoare la modul de gestionare a deșeurilor în județul Suceava.

La primul punct de pe ordinea de zi,  reprezentantul Consiliului Județean Suceava va prezenta „situația de urgență creată ca urmare a lipsei spațiilor de depozitare a deșeurilor, cu impact asupra sănătății populației și poluării mediului  înconjurător”. Vor urma informări ale autorităților din domeniu cu privire la “starea potențial generatoare de situații de urgență creată de gestionarea deșeurilor de pe teritoriul județului Suceava”. Despre această situație vor vorbi: Vasile Oșean, director executiv al Agenției de Protecție a Mediului Suceava,  Adriana Angela Iordache, comisar șef al Gărzii Naționale de Mediu-Comisariatul Județean Suceava, Liliana Ioana Grădinariu, director executiv al Direcției de Sănătate Publică Suceava, și jurist Daniel Drăgoi, director al Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava.

La final, va fi prezentată și supusă aprobării o hotărâre referitoare  la situația de urgență privind depozitarea deșeurilor în județul Suceava.

În continuare, în același cadru se va desfășura ședința Comitetului Local pentru Combatere a Bolilor Suceava,  în vederea instituirii unor măsuri suplimentare de prevenire a apariției Pestei Porcine Africane -PPA – în județul Suceava,  în contextul confirmării unor cazuri de PPA în județul Botoșani

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.