Am fost întrebat de curând de ce nu țin minte nici măcar una din poeziile mele și de aceea încerc să explic ce fel de memorie au oamenii. Avem semeni care pot recita din memorie mii de versuri, alții țin minte partituri muzicale complicate, iar și mai mulți îți pot spune ca pe apă capitalele statelor lumii. Numim asta memorie fără să ținem cont că exact aceeași oameni nu știu cum se numește al treilea sat de lângă orașul lor sau aleea din spatele blocului.
Memoria este o caracteristică umană supusă celui mai vast număr de factori de stres. Ea poate fi antrenată, organizată și orientată către anumite lucruri, dar foarte puțini dintre noi au o asemenea memorie. În general memorăm lucrurile care ne plac mai ușor decât pe cele care ne provoacă neplăceri și acesta este motivul pentru care repetăm la nesfârșit aceleași greșeli. Am întâlnit un om cu memorie enciclopedică, apt să recite în trei limbi, să cânte la vioară, fără partitură, capriciile lui Paganini sau să citeze aproape fără greșeală discursurile lui Iorga. Același om avea probleme mari să-și găsească dimineață ochelarii și găsirea unei cămăși în dulapul din casa proprie echivala cu un safari.
Memoria mea, câtă mai e, e plină până la refuz cu lucruri de care n-are nimeni nevoie, subiecte SF care mi-au marcat viața sau amintiri despre oameni și lucruri demult uitate. Ea mă ajută să înțeleg ce se întâmplă în jurul meu, să apreciez valoarea relativă a unor oameni sau fapte, deoarece nu-i nimic nou sub soare. Dacă uneori o trăire de-a mea ia forma unei poezii, prefer să memorez trăirea pentru că oricum cuvintele nu descriu decât parțial ceea ce am simțit. Nu sunt poet pentru că poet trebuie să te naști și nici scriitor, deoarece în pofida modei de a-ți publica oarece gânduri, eu nu consider că am prea multe de spus, iar pentru câte sunt, activitatea de ziarist îmi ajunge.
Cum bine au spus înaintașii mei, mult mai celebri, știu că nu știu nimic, așa că atâta vreme cât mai pot, învăț. Au fost vremuri când în memoria mea aveau loc versuri și texte de melodii, acum este numai o debara cu amintiri despre viața proprie, care nu mai interesează pe nimeni. Am ales cândva să renunț să mai țin minte faptele altora și să mă rezum la cele proprii… încă nu regret că am făcut-o.
Lasa un raspuns