Dacă în unul dintre numerele trecute ale ziarului nostru am discutat pe larg despre personalitatea lui Iancu Flondor și ce a însemnat el, ca om, pentru unirea Bucovinei cu România, iată că astăzi vom analiza, cu ajutorul istoricului Constantin Ungureanu, memoriul pe care acest om politic bucovinean l-a înaintat autorităților românești din acea vreme, cu privire la necesitatea unirii.

Trebuie spus că acest Memoriu, în care se demonstra cu date științifice că Bucovina aparține de fapt României, a constituit proba principală în procesul intentat de autoritățile austriece lui Iancu Flondor la Curtea Marţială de la Lvov.

Istoricul Constantin Ungureanu ne arată că, la începutul războiului, după ce oraşul Cernăuţi şi o parte importantă din nordul Bucovinei a fost ocupată de armata ţaristă, în capitala provinciei s-a constituit un comitet rutean, care sprijinea revendicările Rusiei în acest teritoriu. Marele om politic bucovinean Iancu Flondor, care a rămas în Bucovina, în localitatea sa natală Storojineţ, a aflat despre constituirea acestui comitet rutean şi despre intenţiile acestuia de a revendica Bucovina dintre râurile Prut şi Siret ca un teritoriu locuit în majoritate de ucraineni. Pentru a combate aceste pretenţii ale ucrainenilor, Iancu Flondor a întocmit, în februarie 1915, un memoriu, intitulat „Memoriu privitor la fruntariile Bucovinei”. În acest memoriu, el demonstra drepturile românilor asupra teritoriului Bucovinei dintre Prut şi Siret din punct de vedere istoric, etnografic, economic şi cultural.

Iancu Flondor constata, în memoriul său, că trei premise mai importante vor determina stabilirea noilor hotare ale Bucovinei: a) principiul naţionalităţilor; b) chestia apărării, pentru viitor, a principiului menţionat; c) asigurarea prosperităţii economice a Bucovinei în noile sale hotare. El practic accepta că teritoriul Bucovinei, situat la nord de râul Prut, va fi pierdut, dar susţinea că restul provinciei, în special teritoriul dintre Prut şi Siret, trebuia „să fie considerat ca o parte integrală a revendicărilor noastre”. Astfel, cu un an şi jumătate înainte de încheierea tratatului secret între România şi ţările Antantei, Iancu Flondor admitea că viitorul hotar al Bucovinei va fi stabilit pe Prut.

 

 

 

Recensământul austriac vs. listele alegătorilor

 

 

Iancu Flondor admitea în memoriul său faptul că partea muntoasă din vestul Bucovinei e locuită de o populaţie compactă ruteană şi constata că „pentru cazul extrem şi ca ultima ratio ar fi cu mult mai favorabil de a renunţa la munţii ruteni decât la teritoriul contenţios dintre Prut şi Siret”. El demonstra cu exemple concrete că recensământul austriac din 1910 nu reflecta adecvat naţionalitatea populaţiei Bucovinei, remarcând că principiul etnic este mult mai corect reflectat în listele alegătorilor, întocmite în toamna anului 1910, conform noii legi electorale, bazată pe votul universal şi pe cercuri electorale naţionale. Sunt date ca exemple comunele Cuciurul Mare, Mihalcea şi Camena de lângă Cernăuţi, în care recensământul oficial a înregistrat numai 40,9%, 31,6% şi respectiv 0,5% vorbitori de română, dar totodată, peste 80% din alegătorii acestor sate s-au înscris în listele electorale româneşti.

Memoriul respectiv cuprinde şi un tabel statistic despre populaţia localităţilor din teritoriul Bucovinei, situat între râurile Prut şi Siret, până la pârâul Brusniţa. Structura etnică a localităţilor din acest tabel nu este prezentată conform recensământului oficial, ci este calculată în baza listelor electorale din anul 1910, fiecare familie fiind considerată de aceeaşi etnie cu capul de familie din lista electorală corespunzătoare. Potrivit calculelor sale, în cele 48 de localităţi din teritoriul respectiv (inclusiv oraşul Cernăuţi), locuiau 183.390 de persoane, dintre care 64.643 de români, 46.044 ruteni şi 72.703 locuitori de altă etnie. Dacă se exclud datele pentru Cernăuţi, atunci în celelalte 47 de localităţi trăiau 100.830 de persoane, inclusiv 50.201 (49,8%) români, 33.713 (33,4%) ucraineni şi 16.916 (16,8%) de alte naţionalităţi, în principal germani, evrei şi polonezi.

Acest teritoriu avea o suprafaţă de 109.743 ha, dintre care 50.413 ha aparţineau marilor proprietari. În acest teritoriu al Bucovinei existau doar câţiva mari proprietari de origine poloneză, evreiască sau armeană, restul moşiilor aparţinând unor proprietari români (cunoscutelor familii Flondor, Grigorcea, Vasilco, Niculiţă-Popovici, Hurmuzachi ş.a.). Moşiile Fondului Bisericesc din 12 sate erau considerate de asemenea de origine română9.

Aşadar, încă la începutul anului 1915, Iancu Flondor demonstra că populaţia din teritoriul dintre râurile Prut şi Siret al Bucovinei era predominant românească, iar pretenţiile ucrainenilor sau ale Rusiei asupra teritoriului respectiv ca unul locuit în majoritate de ruteni, erau nefondate. Iancu Flondor menţiona în memoriul său că, în cazul în care nu se va putea obţine întreaga Bucovină, în nici un caz să nu se cedeze teritoriul dintre Prut şi Siret cu oraşul Cernăuţi. El rezuma esența celor arătate în memoriul său în câteva cuvinte tranşante: „fără Prutul ca fruntarie, nicio învoire!”

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.