Giani Leonte, Liderul Alianței Sindicatelor din Învățământ (ASI) Suceava, susține  că  situația generată de Ministerul Educației Naționale care nu mai include de la 1 decembrie 2018 indemnizația de hrană pentru cadrele didactice este inadmisibilă și vrea să afle vinovații.

Leonte a reamintit că în data de 23 decembrie 2018, Ministerul Educației Naționale a transmis în școli varianta 2.19 a programului EDUSAL care aduce modificări față de versiunea anterioară, printre care: Implementarea elementului “Indemnizaţie de hrană” în forma de “Alte drepturi” cu următoarele menţiuni:-maximul acordat poate fi de 317 lei pe persoană proporţional cu timpul lucrat; se acordă doar funcţiilor de bază și sunt asimilate salariilor şi asupra lor se reţin toate contribuţiile şi impozitul pe venit.

„Practic, prin această ultimă variantă a programului EDUSAL, MEN recunoaște clar acordarea îndemnizației de hrană începând cu 1 decembrie 2018”, a spus  Giani Leonte.

Conform acestuia, în cursul zilei de vineri, 4 ianuarie 2019, același Minister al Educației Naționale a transmis inspectoratelor școlare și implicit unităților școlare o serie de precizări, dintre care, una, se referă la faptul că la întocmirea statelor de plată, în aplicația EDUSAL, trebuie avut în vedere că îndemnizația de hrană se acordă de la 1 ianuarie 2019 și nu de la 1 decembrie 2018, așa cum prevede Legea 153/2017.

Președintele ASI Suceava mai arată că președintele FSLI, Simion Hancescu, a avut o discuție pe această temă cu reprezentații MEN care au precizat că au solicitat Ministerului Finanțelor Publice deschiderea de credite pentru plata salariilor aferente lunii decembrie 2018, iar Ministerul Finanțelor Publice a comunicat Ministerului Educației Naționale faptul că deschiderea de credite se va face fără îndemnizația de hrană care, conform OU 114/2018 coroborată cu prevederile OUG 90/2017, se va acorda odată cu drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2019.

Leonte mai  subliniază că, în acest context, sesizările primite de la colegii  din compartimentele secretariat și contabilitate sunt mai mult decât justificate.

„Nu e normal să constați că volumul de muncă depus pentru calculul îndemnizației de hrană a fost în zadar. Pe de altă parte, statele de plată trebuiesc refăcute, fără îndemnizația de hrană, întru-n timp scurt și această situație generează condiții de stres, lucru care nu avantajează pe nimeni. În opinia noastră, această lipsă de profesionalism a MEN este incalificabilă. Oare Ministerul Educației Naționale nu cunoaște Legea sau e o bătaie de joc la adresa noastră? ASI Suceava va solicita Federației Sindicatelor Libere din Învățământ să facă toate demersurile pentru a afla cine din cadrul MEN se face vinovat de această situație inadmisibilă”, a conchis Giani Leonte.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.