Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că la ora 11.40, femeia a fost apelată pe telefonul fix de o persoană de sex masculin, care s-a prezentat ca fiind avocat, transmițându-i acesteia faptul că soțul ei a avut un accident de circulație cu victime și pentru a evita arestarea, trebuie să plătească victimelor 3 mii de euro.
Astfel, partea vătămată s-a întâlnit cu presupusul avocat în centrul satului Măriței și i-a înmânat suma respectivă, iar după aproximativ 10 minute, a fost sunată din nou de acesta, cei doi s-au reîntâlnit în același loc, ocazie cu care femeia i-a mai înmânat încă 3 mii de euro.
În cauză se efectuează cercetări față de autori necunoscuţi, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune.
Poliţiştii atrag încă o dată atenţia cu privire la măsurile preventive pe care cetăţenii trebuie să le ia în cazul în care sunt abordaţi prin această metodă şi să nu dea curs unor astfel de solicitări. În cazul în care aveţi suspiciuni cu privire la faptul că sunteţi înşelaţi, apelaţi la numărul unic de urgenţă 112 sau sesizaţi cea mai apropiată unitate de poliţie!
Lasa un raspuns