Afaceristul sucevean Ștefan Mandachi a anunțat pe pagina de Facebook – „România vrea autostrăzi” că metrul de autostradă construit de el are toate avizele în ordine.

„Ținând cont de faptul că în cursul zilei de ieri au ajuns în spațiul media două informații neverificate, despre manifestul <<România vrea autostrăzi>>, care îl menționau ca sursă pe Neculai Miron, primarul comunei Bosanci, dorim să facem următoarele precizări:

Primul și singurul metru de autostradă din Moldova este construit pe terenul proprietate privată deținut de Ștefan Mandachi, achizionat în anul 2014.

– Există toată documentația necesară acestui demers: Aviz de urbanism, Avize negație de la mediu și drumuri, emise DRDP Iași, Aviz negație emis de Inspectoratul de Poliție Județean Suceava Seviciul Rutier. Documentele atestă că, datorită amplasării, nu sunt necesare autorizații de la aceste entități. 

În cazul manifestării interesului față de acest aspect, documentația poate fi pusă la dispoziția reprezentanților media care sunt interesați să solicite un punct de vedere și din partea lui Ștefan Mandachi”,  a precizat Mandachi.

În ultimele zile tot mai multe firme au anunțat că își vor suspenda activitatea pentru 15 minute la data de 15 martie 2019, ora 15:00.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.