Ovidiu Șvarț, membru activ al ALDE Suceava și candidat pe lista de consilieri locali ai acestei formațiuni politice a precizat că „mi-a fost încă o dată rușine că locuiesc în Suceava. Doamne, câtă curățenie, ce drumuri, ce trotuare și cât de bine organizat totul. Toate hipermarketurile sunt la ieșire din oraș. Mai mult, la întoarcere am constatat că nici nu ar fi nevoie de indicatoare… din momentul în care ai ieșit din Ardeal și ai intrat în Moldova. Asta pentru că începe să te scuture mașina din cauza asfaltului… dacă se se poate numi așa! De ce ei pot și noi nu? De ce la ei se poate și la noi nu? (…) Până să vă lansați platforme și liste de consilieri care nu au făcut nimic niciodată pentru orașul acesta trageți măcar o tură de Ardeal, dați-vă cu fond de ten de culoarea pielii (în cazul în care ați auzit de sentimentul numit RUȘINE) și apoi încercați să faceți ceva…”
„Mi-a fost încă o dată rușine că locuiesc în Suceava!”

Zilele trecute, suceveanul Ovidiu Șvarț (dirijor şi profesor de canto la Ansamblul „Arcanul” al Universităţii „Ştefan cel Mare“ din Suceava, președinte al Asociației Culturale „Friedrich Schwartz” și artistul care a susținut aproape 500 de concerte) a fost, într-un turneu la Târgu Mureș.
#ovidiusvart tie ar trebui sa-ti fie rusine ca existi ! la cat jignesti pe facebook , esti un nimic !!!