Muzeul Național al Bucovinei continuă seria proiectelor educaționale – atelierele de vară, invitându-i pe elevii din clasele a III-a și a IV-a să cunoască lumea fascinantă a podoabelor evului mediu și să devină mici bijutieri.
Proiectul de educație muzeală „MICII BIJUTIERI – atelier de bijuterii medievale”, organizat în perioada 10 – 14 iulie 2023, se adresează copiilor dornici să cunoască istoria realizării bijuteriilor evului mediu, curioși să experimenteze meșteșugul creării obiectelor de podoabă.
Atelierul este structurat în două părți, teoretică și practică, organizate astfel încât copiii să petreacă timp relaxant la muzeu, cu informații inedite și activități care să le stimuleze creativitatea. Partea teoretică, care va cuprinde o prezentare generală a evoluției orfevrăriei, apariția bijuteriilor și tehnicile de realizare a acestora în Moldova medievală, se va desfășura chiar în Sala Tezaur a Muzeului de Istorie, acolo unde se păstrează colecția de bijuterii a Muzeului Național al Bucovinei. Partea practică a proiectului educațional va provoca creativitatea participanților, copiii fiind îndrumați de către specialiștii biroului Educație, Marketing și Comunicare din cadrul Muzeului Național al Bucovinei în realizarea unor bijuterii (cercei, ace de voal, nasturi), inspirate după modele vizualizate în Sala Tezaur.
REGULAMENT DE DESFĂȘURARE:
LOCAŢIA DE DESFĂŞURARE A PROIECTULUI EDUCAŢIONAL: Muzeul de Istorie Suceava
PERIOADA DE DESFĂŞURARE: 10 – 14 iulie 2023
Atelierul se va desfăşura în intervalul orar 10:00 – 12:00
GRUP ŢINTĂ: elevi ai claselor a III-a şi a IV-a din judeţul Suceava
DATA LIMITĂ DE ÎNSCRIERE: 7 iulie 2023
TAXA DE PARTICIPARE: 5 lei/copil/zi
Înscrierea participanţilor se va face în limita locurilor disponibile. Se pot înscrie maxim 20 participanţi/zi. Ocuparea locurilor se va face în ordinea înscrierii. Activitățile proiectului educațional se repetă zilnic!
Fişele de înscriere pot fi descărcate de pe pagina de facebook a Muzeului de Istorie. După completare, fișele se aduc la Muzeul de Istorie sau se vor trimite pe adresa: marketing@muzeulbucovinei.ro
Plata taxei de participare se va face la magazinul de prezentare al Muzeului de Istorie, în ziua participării!
Copiii vor veni și vor pleca către și de la muzeu doar însoțiți de părinți/tutori/aparținători.
Copiii vor veni cu 5 minute mai devreme, pentru organizare. Deplasarea în interiorul muzeului se va face doar împreună cu specialiștii coordonatori din cadrul proiectului educațional.
Lasa un raspuns