Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Siret au depistat un cetăţean ucrainean care transporta componentele unui microbuz marca Mercedes Sprinter, autovehicul ce figura în bazele de date ca fiind furat din Italia.

Sâmbătă noaptea, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, judeţul Suceava, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră un cetățean ucrainean, Hennadii P., în vârstă de 35 ani, conducând un microbuz marca Mercedes.

Din primele verificări s-a constatat faptul că acesta transportă, în compartimentul de marfă al autovehiculului, alături de bagajele personale, mai multe componente si piese auto.

Poliţiştii de frontieră au verificat cu atenţie componentele şi au constatat că acestea aparțin unui alt microbuz marca Mercedes Sprinter, înmatriculat în Italia, care figura în bazele de date ca fiind furat din Italia.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, iar piesele microbuzului dezmembrat au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

De asemenea, autovehiculul folosit la transportul acestora a fost indisponibilizat la sediul poliției de frontieră în vederea continuării cercetărilor.

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.