Luni,  8 aprilie, a.c., la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Siret s-a desfășurat o acțiune pe linia combaterii traficului internațional cu autoturisme furate.

Drept urmare, în jurul orei 09.00, un echipaj mobil al poliției de frontieră a identificat și oprit pentru control pe comunicaţia E85, pe raza oraşului Siret, jud. Suceava, un microbuz marca Mercedes Benz, condus de cetățeanul ucrainean O.D., în vârstă de 33 de ani.

Cu ocazia controlului asupra documentelor, poliţiştii de frontieră au constatat că certificatul de înmatriculare al microbuzului prezintă suspiciuni de fals, fapt pentru care şoferul a fost condus la sediul sectorului pentru cercetări.

Astfel, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a constatat că autoturismul figurează ca fiind bun căutat pentru confiscare, alerta fiind introdusă de către autoritățile din Franţa, din luna aprilie 2018 şi, mai mult de atât, certificatul de înmatriculare este fals total.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăinuire, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, iar microbuzul în valoare de aproximativ 70.500 lei a fost indisponibilizat la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Siret, până la finalizarea cercetărilor.

 

 

 

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.