Programul de desfăşurare al exerciţiului:
– 18.04.2017, orele 10:00-12:00, în judeţele: Brăila, Călăraşi, Constanţa, Galaţi, Ialomiţa, Tulcea şi Vrancea;
– 19.04.2017, orele 10:00-12:00, în judeţele: Suceava, Argeş, Bacău, Botoşani, Braşov, Buzău, Dâmboviţa, Giurgiu, Iaşi, Ilfov, Neamţ, Prohova, Vaslui şi municipiul Bucureşti;
– 20.04.2017, orele 10:00-12:00, în judeţele: Alba, Harghita, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Covasna, Maramureş, Satu-Mare, Sălaj şi Sibiu;
– 21.04.2017, orele 10:00-12:00, în judeţele: Arad, Caraş-Severin, Dolj, Gorj, Hunedoara, Mehedinţi, Olt, Teleorman, Timiş şi Vâlcea.
Astfel, miercuri, 19 aprilie a.c., locuitorii judeţului Suceava vor auzi semnalul de alarmare, compus din 5 sunete a câte 16 secunde fiecare, în intervalul orar 10:00-12:00.
La nivelul judeţului Suceava, există 150 de sirene de alarmare publică, care pot fi utilizate în cazul unor dezastre sau alte situații de protecție civilă, modul de acționare a acestora fiind realizat local sau centralizat, din dispecerate.
Responsabilitatea menținerii în stare de operativitate a sistemului de înștiințare-alarmare revine autorităților publice locale, iar reprezentanții inspectoratelor pentru situații de urgență derulează, periodic, acțiuni de verificare în teren.
În anul 2016, inspectoratele pentru situații de urgență (ISU) din ţară au organizat 1.533 exerciții de alarmare la nivelul localităților. Din acestea, 34 de exerciţii au fost efectuate de către pompierii militari la nivelul judeţului Suceava, acțiuni derulate în colaborare cu Comitetul Județean și Comitetele Locale pentru Situații de Urgență, instituțiile publice cu atribuții în managementul situațiilor de urgență și operatorii economici sursă de risc.
Reziliența comunității pentru a depăși urmările unor dezastre este consolidată prin pregătirea permanentă a autorităților responsabile cu managementul tipului de risc, în colaborare cu populația civilă, pentru atingerea dezideratului comun de îmbunătățire a capacității de reacție a unui stat în fața provocărilor.
Reprezentanții ISU Suceava le recomandă cetățenilor să rămână calmi și să urmărească informările inspectoratului pentru situații de urgență.