Prorectorul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava Mihai Dimian a informat că săptămâna viitoare se va redeschide Book Cafe-ul. Totodată, Dimian a precizat că la mijlocul lunii aprilie cea de-a doua serie de studenți va fi cazată în căminele USV pentru a lua parte fizic la cursuri.
Pe de altă parte, prorectorul sucevean a subliniat că măsurile sanitare impuse de autorități sunt foarte importante, iar dacă sunt respectate riscul de infectare este unul mic.
„Ne pregătim să redeschidem și Book Cafe-ul de săptămâna viitoare, la 30% din capacitate!De asemenea, la mijlocul lunii aprilie, prima serie de studenți finalizează activitățile în campus și așteptăm a doua serie în campus. Am parcurs, de la 1 octombrie, 3 cicluri de activități didactice în acest format hibrid (cursuri on-line și aplicații on-site) și sperăm să finalizăm cu bine întreg anul universitar.E dificil dar cred că se demonstrează, cu fiecare zi care trece, că se poate și nu trebuie să suspendăm tot ci doar să respectăm anumite reguli și să fim responsabili. Deși am fost aproape zilnic la universitate în ultimul an, deși particip la programul de secvențiere a virusului, nu m-am infectat (sau cel puțin așa a rezultat din testele RT-PCR și anticorpi pe care mi le-am făcut). M-am vaccinat, și pentru a-i proteja pe ceilalți. Sper să-mi pot desfășura activitățile și în continuare iar, în a doua parte a anului, să revenim la o anumită normalitate.p.s. Mesajul este în egală măsură și pentru cei care protestează, și pentru cei nehotărâți și pentru guvernanți, în speranța unor acțiuni raționale și responsabile pentru situația în care ne aflăm”, a transmis prorectorul Mihai Dimian.
Lasa un raspuns