Reuniți în Comitetului Executiv pentru a nominalizarea unui nou premier, liderii PSD s-au decis să meargă cu Mihai Tudose, fost ministru în Guvernul Victor Ponta și ministru demisionar al Economiei din Guvernul Sorin Grindeanu.

Mihai Tudose este deputat PSD de Brăila şi de 13 ani este preşedintele Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare din Camera Deputaţilor. El a fost ministru al Economiei în Guvernul Grindeanu.

La bază este jurist. A urmat mai multe cursuri postuniversitare: „Management şi gestiunea afacerilor”, în domeniul securităţii naţionale, pentru cadre de conducere (SES), „Managementul comunicării şi relaţii publice”, „Analiza şi rezolvarea conflictelor armate”, „Relaţii internaţionale şi integrare europeană”.

Are două masterate: „Turismul în contextul dezvoltării regionale durabile” și Politici Economice Europene.

Mihai Tudose este doctor în domeniul Ştiinţe Militare şi Informaţii, diploma obținând-o la Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul”, Serviciul Român de Informaţii.

A publicat mai multe cărți: Provocări strategice, coautor, Editura RAO International Publishing Company, 2007.
Schimbarea managerială. Managementul schimbării, coautor, Editura Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul”, 2009
Infrastructura critică – model de strategie managerial, unic autor, Editura RAO International Publishing Company, 2010
Război, cunoaştere, adevăr, coautor, Editura Nemira Publishing Company, 2012
Securitatea economică în era transformărilor globale, unic autor, Editura RAO International Publishing Company, 2013

Deține, împreună cu soția lui, un apartament de 97 de metri pătrați în Brăila, două mașini Mercedes și aproximativ 30.000 de euro la bancă.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.