Medicamentele vitale pentru români ajung să se găsească din ce în ce mai greu. Autoritățile au anunțat măsuri pentru a stopa dispariția tratamentelor, astfel, taxa clawback ar putea fi redusă cu 15% după mai bine de doi ani de insistențe, scrie psnews.ro.

„Noi am început aceste discuții cu producătorii de medicamente generice tocmai datorită unei evidențe pe care ați sesizat-o de ani.

Această politică a prețului la medicament, a dus la dispariția numeroase produse de pe piață și, paradoxal, dispăreau cele mai ieftine și atunci trebuia să obligăm pe de o parte, Casa de Asigurări să plătească mai mult, implicit cetățenii, atunci când luat medicamente compensate parțial.

Primul lucru pe care l-am făcut a fost un să ne întâlnim. Avem un grup de lucru cu producătorii de medicamente generice, dar și cu profesioniștii din domeniul farmaceutic.

Am eliminat ca și referință acele molecule care de fapt, nu existau, aveau un preț foarte mic și la ele se făcea referința de calcul a prețului pentru multe dintre produse.

Acum avem două prevederi importante: În primul rând, se uniformizează taxa clawback la 15% pentru medicamentele generice, indiferent de proveniență, dacă sunt din România sau din import. Acest lucru va intra în vigoare în scurt timp, probabil într-un interval de circa 30 de zile.

Cel de-al doilea lucru pe care ne dorim să-l punem în aplicare pentru medicamentele ieftine cu valoare de până la 50 de lei, care din punct de vedere al producției și comercial reprezintă, datorită prețului scăzut, un interes mai mic pentru producători, să putem să actualizăm aceste prețuri cu rata inflației în perioada următoare, ca să nu fim în pericol să ducem la dispariția acestor medicamente de pe piață.

Cred că aceste trei măsuri pe care le-am luat vor fi foarte bune pentru pacienți, în primul rând, pentru că noi la ei ne gândim, ca să aibă acces la medicamente.

Medicamentele generice, ca să înțeleagă toată lumea, adică cele pentru care există mai mulți producători, nu există unul singur, sunt cele care acoperă circa 80% din consum, cu toate că din punct de vedere al resurselor financiare alocate nu beneficiază decât de circa 20% din fondurile pentru medicamente compensate și gratuite”, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, potrivit antena3.ro.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.