Cu ocazia sărbătorii „Adormirea Maicii Domnului”, ce are loc în perioada 14-15 august, mii de pelerini sunt așteptați, ca în fiecare an, la Sanctuarul Național Marian de la Cacica, din județul Suceava.

Conform Biroului de Presă al Episcopiei Romano-Catolice din Iași, se împlinesc 110 ani de la consacrarea bisericii, motiv pentru care numeroși credincioși din Polonia, Germania, Ungaria, Austria și Italia, precum și preoți și autorități civile vor fi așteptați la Cacica. De asemenea, vor fi prezenți PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, ÎPS Stanislaw Nowak, episcop de Czestochowa (Polonia), PS Anton Coşa, episcop de Chişinău, PS József Tamás, episcop auxiliar de Alba Iulia, PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, PS Cornel Damian, episcop auxiliar de Bucureşti şi pr. Roman Majewski, OSPPE, prior al sanctuarului marian din Czestochowa.

Joi, 14 august, începând cu ora 10.00, va avea loc Celebrarea penitențială, urmată de Sfânta Liturghie solemnă de deschidere a pelerinajului. Mai târziu, în jurul orei 13.30 este așteptată venirea tinerilor la sanctuar, la ora 16.00 organizatorii pregătind „Calea Sfintei Cruci”. În dupămasa zilei de joi, tineri, seminariști și persoane consacrate se vor putea bucura de susținerea Sfintei Liturghii, slujbă dedicată lor, de la ora 20.00 având loc un concert pentru Sfântul Ioan Paul al II-lea, susținut de Fanfara Minerilor de la Slatina, Bochnia și Polonia. Seara se va finaliza cu priveghere marină, urmată de procesiunea cu lumânări în jurul bisericii, de la ora 22.00.

Vineri, 15 august, va avea loc dis de dimineață, de la ora 06.00, Sfânta Liturghie, ce va continua cu Sfânta Liturghie greco catolică (în biserică), Sfânta Liturghie în limba maghiară ce va fi susținută la grotă, Sfânta Liturghie în limba polonă (în biserică) și Sfânta Liturghie în limba germană.

De la ora 10.45 va avea loc inaugurarea Pieței Sfântul Ioan Papa al II-lea, urmată de Sfânta Liturghie solemnă pontificală a hramului, cu încoronarea icoanei Maicii Domnului din Cacica.

Manifestările se vor finaliza cu binecuvântarea euharistică.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.