Străbătând valea Sucevei de la cel mai important centru economic, social şi cultural al judeţului care este municipiul Suceava, spre locul de veşnică odihnă al marelui Ştefan cel Mare, Putna, pătrundem după 28 km într-o aşezare ce se remarcă prin frumuseţea caselor construite, prin florile multicolore ce însoţesc DN 2H pe tot parcursul acestuia prin oraş, prin hărnicia locuitorilor acestor meleaguri binecuvântate de Dumnezeu, locuitori care cu greu îşi găsesc timp pentru odihnă.
Fiecare pas pe drumul străbătut, naşte rezonanţe istorice pentru locuitori, ei amintindu-şi că pe aici a păşit şi cel care a dat Moldovei strălucire şi pe care ei îl numesc, cu veneraţie „cel sfânt”. Este vorba aici de marele domnitor Ştefan cel Mare. Poate că şi amintirea acelor vremuri glorioase şi demult apuse, îi face pe oamenii de azi să se dăruiască prin tot ceea ce fac localităţii lor.
Oraşul Milişăuţi este aşezat în sudul depresiunii Rădăuţi, în estul judeţului Suceava, la o depărtare spre nord de 28 km de municipiul Suceava şi 8 km spre sud-est de municipiul Rădăuţi.
Localitatea se află la întretăierea a două vechi drumuri comerciale, azi două importante artere de circulaţie care leagă municipiul Suceava de meleagurile minunatelor mănăstiri bucovinene – Putna şi Suceviţa şi un altul ce leagă Rădăuţiul de ţinuturi cu un bogat trecut istoric – Arbore, Solca şi Voroneţ.
Teritoriul administrativ al comunei este bine delimitat de comunele învecinate de către râul Suceviţa – spre nord, râul Suceava şi Dealul Varniţei înspre nord-est, Dealul Horaiţ la est, râul Solca la sud, Dealul Burlei la vest.
Din punct de vedere administrativ, actualul oraş Milişăuţi, cuprinde oraşul Milişăuţi (Milişăuţi şi fostul sat Bădeuţi), iar ca sate arondate oraşului, satele Lunca şi Gara.
Scurt istoric
Condiţiile geografice ale Moldovei de Nord au determinat din timpuri străvechi întemeierea unor aşezări rurale, care în faza lor incipientă îmbrăcau forma unor mici sate.
În general localităţile componente au o serie de caractere comune, dar timpul când s-au format diferă. Perioada de întemeiere a aşezărilor este atestată de cronicele bisericeşti, de monografiile sumare ale unor localităţi şi de o serie de autori ce au referiri în documentele lor asupra acestor sate.
Bădeuți
Fost sat, în prezent face parte din oraşul Milişăuţi, aflându-se la o depărtare de cca.5 km de municipiul Rădăuţi.
Denumirea aşezării, vine după unii istorici de la cuvântul turcesc „bade-wa” – un fel de stofă, iar după alţii de la cuvântul „bade” plus terminaţia „vţi”. Cuvântul este o titulatură care se atribuie frecvent bărbaţilor – bade, bădişor, bădiţă.
F.A.Wickenhauser în „Geschichte und Urkunden des Klosters Solka” – 1877, căuta pentru Bădeuţi o etimologie gotică „der art an der Wate(Furt)” – sat pe vad, de unde şi denumirea de „Vadul Vlădichii”. Iniţial a existat un singur sat străvechi numit „Bădeuţiul românesc” aşezat în apropierea confluenţei pârâului Suceviţa cu râul Suceava, căruia în anul 1787 când are loc colonizarea acestor teritorii cu familii germane, i se mai adaugă un mic sat de colonişti numit „Bădeuţiul nemţesc” – dar care treptat a fost asimilat de „Bădeuţiul românesc”, formând un singur sat, cel de astăzi.
Pe la 1491 se cunoaşte şi un boier cu numele de Dumitru Badevici.
Acest sat era în calea rădvanelor domniei care porneau de la Suceava şi Putna. La Bădeuţi era o străveche curte domnească (Badevski dvor) ale cărei urme se mai păstrează şi un ocol domnesc (okol ot Badeuţi) dintre cele statornicite probabil de Bogdan Vodă.
La Bădeuţi satul de frunte al ocolului era până în anul 1615 reşedinţa „ispravnicului ţinutului Bădeuţi” aşezat un vodă care stăpânea satele şi judeca. Pentru administrare erau destinaţi „ureadnicii” (ocîrmuitorii).
Ureadnicii din Bădeuţi sunt amintiţi pentru prima dată în documentul Aron Vodă din 5 august 1593 prin care acesta dăruieşte mănăstirii Putna satul Pleşinţi, fost ascultător de ocolul Bădeuţiului, iar despre curtea domnească din Bădeuţi se vorbeşte în documentul lui Petru Şchiopul din 24 februarie 1582, prin care Iancu Vodă dăruieşte mănăstirii „Sfântu Ilie” – Satu Mare, este amitit şi Moga, vornic de Bădeuţi, iar în documentul din 1617 este amintit că a fost „ureadnic de Bădeuţi” Andreica.
Aici la Bădeuţi se opreau şi Voievozii Moldovei, drumeţind spre Putna, în popasuri memorabile când semnau documente, ca Ştefan cel Mare în zilele de 8, 13 şi 18 septembrie 1503 cu puţin înainte de moartea sa, sau în 1538 când boierii țării aleg la Bădeuţi ca domn pe Ştefan Lăcustă. „În 1538 când Soliman intră cu o armată uriaşă în Moldova, iar deodată cu el tătarii şi polonii bat coastele ţării, Petru Rareş părăsit de boieri, este fugar spre munţi spre cetatea Ciceiului”.
„Soliman Măreţul intră în Iaşi apoi cucereşte Suceava. Boierii se adună atunci, în satul Bădeuţi la curţile domneşti încăpătoare pentru întregul divan”. Despre acest fapt zice cronicarul Grigore Ureche: „Prădând şi stropşind Ţara Moldovei, împăratul Soliman şi fiind ţara bejenită spre munţi, stânsu-s-au vlădicii şi boierii de la sat la Bădeuţi, de s-au sfătuit cu toţii ce se vor face de acea nevoie ce le venise asupră. Mai apoi din toate şi-au ales sfat ca să trimită soli la împăratul, cu mare rugăminte şi plângere să-i ierte. Şi aşa au ales dintre dânşii pe Trifan Ciolpan, de l-au trimis sol la Suceava, la împăratul de se rugară de pace şi-şi cerură domn. Împăratul văzând rugămintea lor s-a milostivit şi i-au iertat şi au trimis la dânşii cu Cioplanul pe un ceauş mare cu credinţă, de i-au chemat pre toţi la împăratul la Suceava. Carii cu mare frică au mersu şi au căzut la picioarele împăratului pre cari i-au iertat împăratul şi cu dragoste i-au primit ca pre nişte robi ai săi. Mai apoi le-au pus domn pre Ştefan Vodă, feciorul lui Alexandru Vodă şi el s-au întors înapoi cu multă dobândă dimpreună cu toată oastea sa”.
Modul cum a fost înscăunat Ştefan Lăcustă demonstrează importanţa mare pe care o avea satul Bădeuţi la 1538.
Bogdan Petriceicu Haşdeu spunea : „pe atunci sub Petru Rareş Vodă, Bădeuţiul cată să fi avut o deosebită importanţă, de vreme ce pe mapa contemporană a sasului Reychersdorfer acest sat este indicat ca şi când ar fi fost un orăşel: Badeocze – Badeovce (Moldavial chorografia), ceea ce explică pentru ce tocmai acolo se strânseseră vlădichii şi boierii ţării”.
Satul Bădeuţi avea pe vremea lui Alexandru cel Bun, o biserică pe care voievodul o dăruieşte Episcopiei de Rădăuţi, danie întărită apoi de Ştefan cel Mare. Biserica veche din Bădeuţi – Milişăuţi a dispărut. În locul ei Ştefan cel Mare a înălţat o biserică măreaţă care a fost un timp şi mănăstire, închinată Sfântului Procopie, în amintirea înfrângerii lui Basarab cel Tânăr, zis Ţepeluş, în iulie 1481.
De ţinutul Bădeuţiului depindea Suceviţa, Volovăţ, Satu Mare, Grăniceşti, Drăgăneşti, Ivancicheuţi şi Parlişeni. Pentru administrare erau destinaţi aşa numiţii „uriadnici” (ocârmuitori). Pe la 1612 era încă în Bădeuţi un uriadnic. În anul 1615 se desfiinţa postul acela „cât fu Ştefan fiul lui Tomşa Voievod al Molodovei, tăcură călugării din Suceviţa pentru ocolul din Bădeuţi, după ce el însă fu detronat şi Radu din nou voevod al Moldovei, se sculară călugării din Suceviţa cu pretenţiile şi jăluirea lor pentru ocolul Bădeuţi”.
Pe la 1641 aflăm o ştire despre un popă Sidor de la Bădeuţi care era un admirabil caligraf, lucru care dovedeşte că în acea vreme Bădeuţiul avea o remarcabilă activitate culturală, care se desfăşura la mănăstirea din Bădeuţi, înălţând pe o seamă de meşteri caligrafi până în atenţia domniei. Bădeuţiul, împreună cu cele opt sate ale sale citate anterior şi care erau ascultătoare de ocolul Bădeuţi, au fost cu timpul dezmembrate din ocol şi dăruite mănăstirilor boierilor.
Iancu Sasu Vodă a dăruit Satu Mare mănăstirii Sf.Ilie de lângă Suceava în anul 1582. Aceeaşi soartă o are în anul 1583 Suceviţa, dăruită aceleiaşi mănăstiri de Petru Şchiopul Vodă. Tot acest domn dăruieşte în anul 1587 satul Pleşinţi mitorpolitului Anastasie, iar în anul 1589 satul Volovăţ stolnicului Nicula.
În sfârşit, Bădeuţiul cu cele patru sate care-i mai rămăseseră, Drăgăneşti, Crăiniceşti, Ivancicăuţi şi Pralişeni, este întărit de Ştefan Tomşa Vodă, care prin hrisovul de la 13 martie 1615 şi 20 februarie 1625, dăruieşte satul Bădeuţi mănăstirii Solca în a cărei stăpânire era încă în anul 1776. În 1776 Bădeuţiul a fost unit cu moşiile Iasicel şi Slobozia.
În 1770 a fost anexat Milişăuţiului. Bădeuţiul şi Milişăuţiul erau locuite în majoritatea lor de răzeşi. În apropierea Rădăuţiului, lângă drumul care duce la Bădeuţi şi Suceava trece pârâul Suceviţa prin cunoscutul „Vad al Vlădichii”, denumire păstrată şi astăzi, lucru care dovedeşte cât de umblat era acest drum de la Suceava la Rădăuţi şi la mănăstiri.
Milișăuți
Aşezare veche, din care s-au format cu timpul două comune aparte: Milişăuţiul de Sus care făcea parte din districtul Rădăuţi şi Milişăuţiul de Jos din districtul Suceava. Denumirea Milişăuţiului vine după unii de la cuvântul latin „ostaş” sau de la cuvântul „mel” + terminaţia -vţi. „Mel” înseamnă var, iar satul este aşezat lângă o străveche „varniţă” de unde-i vine şi numele de Meleşevo – Meleşevţi.
Milişăuţiul este aşezat la gura pârâului Horaiţ, localitatea fiind tot la fel de veche ca şi Bădeuţiul. Localitatea este legată de biserica din timpul lui Alexandru cel Bun. Pe locul acestei biserici, în apropierea şesului numit Varniţa, cunoscut câmp de bătălie al tătarilor, Ştefan cel Mare a zidit biserica Sfântul Procopie în 1487.
Aici pe câmpul de bătălie „Varniţa” Ştefan cel Mare a nimicit hoardele tătare. În decursul vremurilor satul a fost purtat de mâini boiereşti, ducând la neînţelegeri între aceştia privind vânzările şi cumpărările. Într-o vreme satul aparţinea în întregime episcopului de Rădăuţi Evloghie, care cumpărase jumătate de sat de la un Dumitru din Turiatca, iar alta obşinută de la părintele Aftanasie care o dăruise mănăstirii Solca.
De la acest vlădică, satul Milişăuţii de Sus a trecut din 1634 la rudele sale, la o soră Ana, care la rândul ei, dăruieşte Milişăuţiul de Jos mănăstirii Sfântul Ilie, pe când Milişăuţiul de Sus trece în posesia fiicei sale Maria Caragiu, care iarăşi îl dărui nepoatei sale Maria.
Moşia aceasta trecu din mână în mână până ce deveni a Mariei, soţia hatmanului George Hum. Maria Hum dăruieşte o parte a Milişăuţiului mănăstirii Iţcani de lângă Suceava. Cealaltă parte a moşiei cu toate veniturile şi drepturile o vinde visternicului Nicolai pentru „o sută de lei și un cal deşălat”.
Varlaam Ursachi, ieromonahul de la mănăstirea Iţcani, în ziua de 9 martie 1733 reuşeşte să obţină de la Grigore Ghica Vodă, un act de danie pentru sine şi biserica sa dar nu pentru multă vreme, căci înşelăciunea este dovedită sub Ioan Mavrocordat Vodă, iar ieromonahul este pus sub urmărire la 14 ianuarie 1744.
La 17 mai 1746 Costandachi, fiul armaşului Constantin şi unchiul lui Nicolai, vânduse Milişăuţiul lui Vasile Pădure din Suceava cu 110 lei care nu-i era rudă şi nici răzeş. De aceea, marele vornic Lupu Balş care cumpărase atunci o parte a moşiei Romaneşti, considerându-se megieş, pe baza contractului de cumpărare din 5 iunie 1746 cumpără Milişăuţiul de la Vasile Pădure cu 110 lei. Mănăstirea Solca îi cere lui Balş satul Milişăuţi, considerând neîntemeiată deţinerea lui, dar Balş totuşi îl stăpâneşte până în 1760.
Balş vinde Milişăuţiul mănăstirii Solca pe baza contractului din 20 ianuarie 1760 care de curând fusese din nou împărţit în două. Milişăuţiul de Jos, după cum arată un hrisov al lui Ioan Toader Calimachi (calmeş) Vodă, din 9 ianuarie 1761, a fost dăruit mănăstirii Sf.Ilie de către Irina, fiica lui Gheorghe Mînzul şi de bărbatul său Grigoraş, iar Milişăuţiul de Sus aparţinea mănăstirii Solca prin hrisovul din 20 ianuarie 1760.
Satul s-a aflat sub această stăpânire până în anul 1776.
Milişăuţiul de Sus s-a unit cu cel de Jos în 1910, în vremea primarului Vasile Siretean.
Lunca
Sat la marginea Milişăuţiului, component al localităţii, este situat la sud-vest de satul Gara, în lunca Sucevei. Satul este de tip împrăştiat în lunca râului Suceava, care îl inundă parţial şi periodic la revărsări.
A luat fiinţă în 1885 când s-a aşezat acolo primul gospodar Ozarchevici Vasile.
Gara
Este de asemenea un sat arondat oraşului, care s-a dezvoltat de-a lungul DN 2H Rădăuţi-Suceava precum şi în lunca de pe malul stâng al râului Suceava.
Satul a fost întemeiat de unii dintre locuitorii de la calea ferată şi Gara Milişăuţi (construite între anii 1870-1874), punând astfel bazele cătunului Gara.
Varza de Milisăuți
Această localitatea este recunoscută la nivel național pentru calitatea produselor agricole, dar cel mai vestit produs local rămâne varza de Milisăuți, care an de an asigură un venit economic substanțial localnicilor dar și bugetului local.
Anual, pe aproape 500 de hectare, agricultorii din Milişăuţi cultivă varză, recolta ridicându-se, în medie, la circa 16.000 de tone. Leguma este vândută fie verde, fie murată sau tocată. Pe lângă varză, castraveţii sunt, de asemenea, cultivaţi pe câteva sute de hectare în localitatea suceveană. Bugetul local al oraşului provine în mare parte de la agricultorii locali. Pentru anul 2017, fondul financiar total al Primăriei Milişăuţi a fost de aproximativ 7 milioane de lei, dintre care aproape 5 milioane de lei au provenit de la taxele şi impozitele plătite de persoanele fizice din localitate, reprezentând în jur de 70% din total.
Tradiţia de a pune murături a început în perioada interbelică. O istorie care circulă printre localnici spune că, în 1933, Eudochia Danileţ, o femeie din comună, a livrat în satele din apropiere câteva butoaie cu castraveţi muraţi. Femeia n-a vândut murăturile, ci le-a schimbat cu alte produse agricole de care avea nevoie în gospodărie. Pentru că primii săi clienţi i-au lăudat viguros marfa, gospodina a mărit producţia în sezonul următor şi s-a dus să-şi vândă castraveţii muraţi tocmai în pieţele din Galaţi. Afacerea s-a dezvoltat uluitor în anii care au urmat. Eudochia şi soţul ei Nicolai au diversificat culturile plantate şi au introdus în ofertă şi varza murată. Au pus la murat căpăţânile de varză în căzi mari de lemn, care aveau peste trei metri înălţime şi o capacitate de aproape 20 de tone. În apa de murat au presărat saramură, iar deasupra conţinutului au montat grătare de lemn, presate pe varză cu ajutorul unor pietre grele. Metoda lor de producţie garanta păstrarea murăturilor, în condiţii excelente, timp de aproape un an. Succesul familiei Danileţ i-a montat pe consăteni, care au început rând pe rând să pună murături la scară industrială. La fel, au ales să producă preponderent varză şi castraveţi muraţi. Bătrâna Eudochia Danileţ a decedat în anul 2000 la vârsta de 85 de ani, lăsând în urma sa o tradiţie ce continuă să existe şi în zilele noastre.
Orașul Milișăuți în prezent
Astăzi, orașul Milisăuți este în continuă dezvoltare. Recunoscut pentru vrednicia locuitorilor săi, aceștia au pus umărul la dezvoltarea economică a localității și, alături de autoritățile locale, au transformat acest orășel într-un loc loc plin de farmec. Străzi curate, bine asfaltate, case îngrijite, o multitudine de produse autohtone puse la vânzare aproape la fiecare poartă, școli moderne, biserici mărețe, pline de credincioși, infrastructură modernă și agenți economici în continuă creștere, sunt martorii cei mai la îndemână pentru hărnicia milișăuțenilor. Avem certitudinea că în următorii ani, evoluția acestei localități va fi una pozitivă, devenind un exemplu pentru localitățile urbane mici din întreaga țară. Milisăuțiul, a dovedit de-a lungul timpului că omul sfințește locul și că acolo unde există hărnicie, există de toate. Primarul orașului este Mircea Laurus, care decât Milișăuțiul a devenit oraș are câteva dorințe : apă și canalizare, școlii și grădinițe moderne, dispensar la standarde europene și străzi asfaltate.
E adevărat că tinerii nu mai prea împărtăşesc pasiunea părinţilor de a duce tradiţia localităţii Milişăuţi în producerea de murături. Chiar şi aşa, la porţile a zeci de localnici pot fi văzute permanent un fel de expoziţii de murături în miniatură. Şoferii care trec cu maşinile pe drumul naţional 17A devin deseori clienţi, atraşi de coloritul legumelor din borcane.
Lasa un raspuns