Echipa Pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al Judeţului Suceava s-a deplasat miercuri, 5 noiembrie, în jurul orei 10, pe strada Zorilor, din municipiul Suceava.

În urma unor lucrări executate la sistemul de canalizare, în zonă a fost semnalată descoperirea unui element de muniţie.
Imediat, zona a fost securizată, pirotehniştii au identificat o mină antipersonal, despre care spun că datează din cel de-Al Doilea Război Mondial. Mina era echipată cu sistemul de iniţiere şi era în perfectă stare de funcţionare, fiind ridicată şi transportată în vederea depozitării provizorii, până la distrugerea controlată într-un poligon autorizat.
Cei care au lucrat în zonă au primit un instructaj de la pirotehniști, cu privire la modul de comportare atunci când se vor mai întâlni cu astfel de situaţie.
Din fericire, misiunea s-a executat cu profesionalism, fără să fie puse în pericol vieţi omeneşti.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.