Mina de uraniu de la Crucea se închide, a declarat ministrului Energiei, la „Ora Guvernului”, însă circuitul nuclear trebuie să continue în România, mai ales că va urma construcţia reactoarelor 3 şi 4 la Cernavodă. Ministrul a anunţat redeschiderea unei alte mine de uraniu.
Veşti proaste pentru minerii ce lucrau la mina de uraniu de la Crucea, din judeţul Suceava! Ministrul Energiei a anunţat, marţi, că mina va fi închisă pentru că nu mai există zăcământ.
Salarii compensatorii, suportate de la buget, pentru minerii care se disponibilizează
Va exista un pachet social prin care vor fi plătite salarii compensatorii pentru cei care se disponibilizează, a mai precizat Virgil Popescu, prezent marţi în Parlamentul României, la „Ora Guvernului”.
„Referitor la Mina de la Crucea. Da, Mina de la Crucea va fi închisă pentru că nu mai există zăcământ acolo, dar evident că minerii de acolo vor lucra la închidere.
Pentru asta avem Ordonanţa 69 care intră joi în Guvern cu pachet social, un pachet social prin care plătim salarii compensatorii pentru cei care se disponibilizează şi le suportăm de la buget – pentru uraniu şi pentru Hunedoara – şi venituri de completare mergându-le vechimea în acelaşi timp, între 24 şi 48 de luni”, a declarat, marţi, Virgil Popescu.
Este nevoie de uraniu pentru Centrala de la Cernavodă, aşa că se va redeschide o altă mină de uraniu în România
În schimb, în România se va redeschide o altă mină de uraniu, cea de la Tulgheş-Grinţieş, din judeţul Neamţ, a precizat Virgil Popescu. El explică că se vor construi reactoarele 3 şi 4 la Centrala de la Cernavodă şi este nevoie de un circuit integrat nuclear în România.
“Feldioara, dacă vorbim de Feldioara – este antecontract de vânzare-cumpărare către Nuclearelectrica. Va trece la Nuclearelectrica şi acolo se va procesa octoxidul de uraniu pentru producerea dioxidului.
Deci va fi circuit integrat nuclear în România, în interiorul Nuclearelectrica – şi vom deschide mina de la Tulgheş-Grinţieş tocmai pentru a avea minereu de uraniu în România că avem nevoie. Vrem să construim 3 şi 4 (reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă – n.red.) şi atunci e normal să avem în interiorul ţării totul nuclear”, a mai declarat Virgil Popescu.
Lasa un raspuns