Acest marketing agresiv se referă, de fapt, la o practică des întâlnită în toate maternităţile din ţară: contactarea directă de a cadrelor medicale de către companii, pentru a recomanda alimentele înlocuitoare ale laptelui matern.

Ana Maiţă, asociaţia “Mame pentru mame”: E foarte adevărat ce spuneţi. Din păcate. Trebuie să recunoaştem. Este realitatea. Şi această lege a marketingului substituienţilor ai laptelui praf este, fără doar şi poate, necesară. Pentru că, vă spuneam, există campanii neetice de promovare a acestor produse dar este doar jumătate din soluţia necesară pentru rezolvarea alăptării în România.

Un studiu realizat de către Asociaţia SAMAS arată că cele mai multe mame iau decizia de a alăpta sau nu încă dinainte de naştere. Iar cele mai frecvente decizii de a renunţa la alăptare se iau în primele zile după naştere.

Părinte: Nu mi se pare atât de agresiv, însă, cred că cheia este în maternitate. Atunci când începe călătoria asta cu alăptatul. Atunci e cel mai important să fii consiliat. Nu am auzit la televizor acest lucru, din contră, cred că medicii, pediatrii au sfătuit mamele să încerce laptele praf.

În consecinţă, campaniile de promovare ale acestor produse înlocuitoare ale laptelui matern vor trebui avizate obligatoriu de Ministerul Sănătăţii înainte de a se derula în orice medii. Iniţiativa pare să fie salutată inclusiv de producătorii acestor produse alimentare.

Proiectul prevede şi sancţiuni pentru cine nu se va supune reglementărilor. Până la 1.000 lei pentru persoanele fizice şi 100.000 lei pentru cele juridice.

Sursa: Observator