Sâmbătă, 9 septembrie 2017, Ministrul Afacerilor Europene, Victor Negrescu, s-a aflat în vizită la Poiana Stampei pentru o întâlnire cu autorităţile locale.

În cadrul discuţiilor purtate la sediul Primăriei din Poiana Stampei, primarul Viluț Mezdrea a solicitat şi şi-a arătat deschiderea şi disponibilitatea pentru a dezvolta un parc industrial la nivelul comunei pentru două sectoare importante din industrie, respectiv zootehnie şi industria mobilei.

Aceste activităţi sunt absolut necesare comunităţii noastre pentru a reuşi să revigorăm economia locală prin deschiderea de noi locuri de muncă pentru locuitorii comunei noastre şi din împrejurimi. Ocupaţia de bază din zonă fiind creşterea animalelor, cât şi specificul forestier al zonei, ne duc cu gândul că vom reuşi să stârnim interesul pentru diverşi investitori din aceste domenii importante iar împreună să reuşim să dezvoltăm această zonă. Comuna Poiana Stampei pune la dispoziţia posibililor investitori, terenul cât şi utilităţile necesare activităţii propuse a fi desfăşurate”, a declarat primarul comunei Poiana Stampei, Viluț Mezdrea.

Ministrul Victor Negrescu s-a arătat deschis pentru acest proiect şi a dat asigurări că în perioada următoare va căuta să concretizeze această idee printr-o prezentare şi mediatizare la nivelul marilor companii din Europa.

Avem speranţa că prin acest demers ministerial cât şi prin alte demersuri pe care le vom întreprinde vom reuşi să aducem la noi în comună investitori care vor da naştere la noi locuri de muncă şi vor contribui totodată la dezvoltarea economică a zonei”, a mai declarat primarul din Poiana Stampei.

Trebuie spus faptul că primarul Viluț Mezdrea este unul dintre cei mai performanți primari ai județului Suceava, acesta reușind, de fiecare dată, să se focuseze exact pe problemele și nevoile comunității.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.