Un bilanț al ministrului antreprenoriatului și turismului, Daniel Constantin Cadariu, arată că ”în momentul de față, sintetic, suntem în situația în care avem șapte obiective îndeplinite pentru ceea ce ne-am propus în acest an”.

”În primul rând, în decembrie a fost adoptată ordonanța de urgență privind prelungirea voucherelor de vacanță. Aici doar aș vrea să semnalez un angajament pe care trebuie să îl îndeplinească Ministerul de Finanțe și anume să fie funcțională platforma E-facturare pentru relația între agenții economici privați. Tot în luna decembrie am închis ediția a doua a programului de granturi Start-Up Nation. Atunci am achitat 40 de milioane de lei pentru ultimele 200 de proiecte. Pot să vă anunț că astăzi, 2 februarie, am închis în sfârșit și schema de ajutor HoReCa. În total, s-au achitat aproape 2,2 miliarde de lei; primul miliard în decembrie, reprezentând o prorată de 47%, iar diferența în ultima săptămână, reprezentând 53%. În fond, discutăm de o infuzie de capital în activitatea turistică de peste 400 de milioane de euro în doar două luni”, a spus Cadariu.

El a arătat că, cu privire la Măsura 1, cea care asigură granturi pentru capital de lucru pentru microîntreprinderi, suntem în proces de analiză a dosarelor depuse cea de-a doua etapă.

„În prima au fost 17.000 de beneficiari plătiți; s-au cheltuit doar 35 de milioane de euro și au rămas disponibile 65 de milioane de euro. Acum sunt aproximativ 33.000 de cereri depuse. Ne propunem să lucrăm pe calupuri de câte 5.000 de beneficiari, astfel încât atunci când terminăm analiza și încheiem contractele, să putem face plățile”, a spus ministrul.

În legătură cu Măsura 2, acolo exista la momentul preluării mandatului un deficit de 570 de milioane de lei pentru ultimii 2.885 de beneficiari.

”S-a asigurat această sumă în bugetul ministerului, iar astăzi cu un proiect în primă lectură pentru a face o corectură pe titlul bugetar, care să ne permită folosirea baniilor. Totodată, acesta va sta la baza unui act adițional între instituția noastră și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, necesar pentru a închide Măsura 2 în cursul lunii februarie. De asemenea, menționez și alte două măsuri pe care le-am luat în sprijinul mediului de afaceri și care sunt în funcțiune. Este vorba despre reluarea celor două programe de promovare externă, însemnând participarea la târgurile internaționale cu standuri de țară, în care agenții economici pot participa cu standuri proprii. Mă refer aici la tâgurile pentru turism, dar și la acel program pentru promovarea externă, reprezentând târgurile pentru comerț exterior. Ca o paranteză, vorbim despre vestitul program care a generat nenumărate plângeri penale în cursul anului trecut. Fiind o legislație în vigoare, am reluat funcționarea acestui program pe baza prevederilor actuale însă, vom veni săptămâna viitoare, probabil, cu o ordonanță de urgență care să îl ajusteze, în sensul de a elimina intermediarii. Prezența acestora, în fond, reprezenta aproximativ 15% din sumele alocate. În acest stadiu suntem în momentul de față; lucrăm cu echipele din minister pentru a ajunge să derulăm în cursul acestui an cel puțin 10 programe care să vină în sprijinul mediului de afaceri, indiferent că discutăm de agenți economici aflați la început de drum, între 0 și 3 ani sau agenți economici mai vechi, despre de granturi sau de scheme care să le asigure garantarea unor credite, ori inclusiv despre un program care să presupună acordarea de credite cu dobândă subvenționată din partea ministerului.”

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.