Aflată într-o vizită de lucru în județul Suceava, Grațiela Gavrilescu, ministrul Mediului, a declarat că depozitele de deșeuri de la Moara și Pojorîta trebuie puse în funcțiune cât mai repede.
Lucrurile în județul Suceava privind depozitarea deșeurilor nu sunt conforme cu legislația națională și europeană și pentru că și aici avem unele probleme care țin de modul în care nu am reușit să colectăm selectiv astfel încât ținta de țară în 2020 să fie de 50% din total deșeuri produse de noi toți, am discutat punctual atât cu președintele Consiliului Județean, cât și cu primarii care au platforme temporare de depozitare, să văd exact care este situația reală a funcționării SMID de la Suceava, a realizării prin finalizarea lucrărilor de la cele două depozite”, a spus ministrul.
Potrivit Grațielei Gavrilescu, la Pojorâta construcția este finalizată și se lucrează la căile de acces către acest depozit, iar la depozitul de la Moara, care este finalizat, s-a lansat procedura de achiziție pentru operatorul de salubrizare.
Ministrul Mediului a atenționat conducerea CJ Suceava că atât la Pojorîta cât și la Moara suma din fondurile europene pentru finalizarea acestui proiect a fost fazată și că aceste două depozite trebuie să intre în funcțiune în cel mai scurt timp.
De asemenea, Grațiela Gavrilescu a cerut autorităților sucevene să aplice legea pentru operatorii de salubrizare care trebuie să ducă la aceste depozite temporare numai deșeuri colectate selectiv astfel încât doar partea umedă să fie depusă în groapă, iar celelalte tipuri de deșeuri să fie reintroduse în procesul tehnologic și trimise direct la producători.
Depozitul de la Moara ar urma să intre în funcțiune la sfârșitul acestui an, dacă procedura de selecție nu va fi contestată, susține ministrul Mediului, iar la depozitul de la Pojorîta termenul de intrare în funcțiune ar urma să fie în a doua parte a anului viitor.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.