Se zvonește că spitalele din județul Suceava cuprinse în masterplanul Sănătății, vor fi verificate de către ministrul Sănătății, Sorina Pintea. În acest sens, managerii unităților spitalicești se pregătesc intens, punând la punct toate detaliile.

Șefii spitalelor au precizat că nu știu exact când va fi efectuată vizita ministrului Pintea, însă au auzit zvonuri că această vizită va avea loc.

Trebuie precizat că ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a spus luni,  că va propune Autorităţii Naţionale pentru Management al Calităţii în Sănătate retragerea acreditării spitalelor controlate săptămâna trecută – Spitalul Județean de Urgență Ploiești și Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu.

Trebuie menționat că masterplanul Sănătății reperezintă o mare enigmă pentru toți managerii spitalelor, dar și pentru șefii administrațiilor locale. Reamintim că luni, 25 februarie, la sediul Prefecturii Iași, a avut loc o dezbatere privind masterplanul regional de servicii de sănătate al regiunii Nord-Est,  la care au participat reprezentanți ai Consiliului Județean Suceava, în frunte cu vicepreședintele Gheorghe Niță, precum și primari din localitățile care au în administrare spitale, dar și directorii unităților medicale.

 

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.