Ministrul Educației și Cercetării, Srin Cîmpeanu, i-a răspuns deputatului PNL de Suceava Ioan Balan la interpelarea privind eliminarea discriminărilor privind cuantumul burselor de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social.
Astfel, Sorin Cîmpeanu a precizat că, în conformitate cu prevederile legii educației, „elevii de la cursurile cu frecvență din învățământul preuniversitar de stat beneficiază lunar de burse de performanță, de burse de merit, de burse de studio și de burse de ajutor social”.
Ministrul Educației a adăugat: „cuantumul minim al bursei de performanță, al bursei de merit, al bursei de studiu și al bursei de ajutor social se stabilește annual prin hotărârea Guvernului.
Totodată, Cîmpeanu a adăugat că criteriile generale de acordare a buselor se stabilesc de Ministerul Educației și Cercetării, iar criteriile specific de acordare a acestor burse se stabilesc annual în consiliile de administrație ale unităților de învățământ, în limitele fondurilor repartizate și în raport cu integralitatea efectuării de către elevi a activităților școlare.
Potrivit ministrului, criteriile generale de acordare a burselor elevilor din învățământul preuniversitar de stat sunt următoarele:
- Elevii de la cursurile cu frecvență din învățământul preuniversitar de stat beneficiază de burse acordate din sumele defalcate din unele venituri dale bugetului de stat.
- Acordarea burselor menționate reprezintă p formă de sprijun material, viznd atât protecția social, cât și stimularea elevilor care obțin rezultate foarte bune la învățătură și disciplină.
- Bursele se acordă din bugetele locale ale unităților administrative teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ preuniversitar.
- Bursele se acordă în limita fondurilor aprobate cu această destinație.
„Ministerul Educației și Cercetării face toate demersurile, conform prevederilor legale și a atribuțiilor sale, pentru ca elevii să beneficieze de burse școlare”, i-a transmis Cîmpeanu deputatului Ioan Balan.
Lasa un raspuns