Ministrul Sănătății Sorina Pintea a anunțat, marți, că autoritățile au descoperit că mii de litri de produse biocide folosite pentru dezinfectarea instrumentarelor în spitalele din România sunt neconforme și nu îndeplinesc standardele necesare.

Astfel, au fost verificate 15 produse biocide, iar 3 dintre acestea au prezentat ”neconformități cu privire la eficacitatea fungicidă”, a spus ministrul Sănătății.

Aceste substanțe dezinfectate ”neconforme” au ajuns în ”peste 30 de spitale” din România, conform anunțului făcut de Sorina Pintea.

Ministerul a efectuat două plângeri penale față de 2 societăți, una din București și alta din județul Prahova, care vindeau aceste biocide. De asemenea, direcțiile de sănătate publică din toată țara au dispus retragerea tuturor produselor vizate.

Până acum, DSP București a retras 108 litri din aceste substanțe, iar autoritățile din Prahova 5000 de litri.

”Distribuitorul din Prahova a comandat propriile analize cu care Inspecția Sanitară nu este de acord, pentru că nu sunt efectuate în laboratoare acreditate. Prin urmare ne menținem afirmația cu privire la ineficacitatea acestor biocide. Menționez că aceste biocide se folosesc pentru dezinfecția suprafețelor și pentru dezinfecția instrumentarului. Instrumentarul merge ulterior la sterilizare.” – a precizat ministrul Sorina Pintea.

Potrivit ministrului, pacienţii din acele spitale nu au fost în pericol.

Firmele respective au primit şi amenzi în valoare de 35.000 de lei, iar când reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au încercat să-i contacteze pe administratori, aceştia nu au putut fi găsiţi, a adăugat Pintea.

Poliţiştii au făcut, marți dimineață, cinci percheziţii în Bucureşti, Ilfov şi Prahova, la locuinţele unor persoane şi sediile unor firme care produc, importă şi comercializează produse biocide.

Sinteza declarațiilor ministrului Sănătății Sorina Pintea:

 Au fost verificate 15 produse biocide, 3 dintre acestea prezentând neconformități. Ministerul Sănătății a dispus efectuarea unor plângeri penale față de 2 societăți care comercializau aceste biocide. Au fost retrase produsele, 108 litri din aceste substanțe în București, iar la distribuitorul din Prahova 5000 de litri.

– Aceste biocide sunt folosite la dezinfectarea instrumentarului. Biocidele au fost folosite la peste 30 de spitale din țară. 

– Când am făcut aceste verificări, aceste biocide erau în spitale. Dacă se aplică protocoalele așa cum le avem nu există risc pentru sănătatea pacienților.

– Marius Nasta nu este pe listă și nu are legătură cu ce s-a întâmplat.

– Nu pot să spun acum dacă este și Grigore Alexandrescu. 

– Când am constatat aceste neconformități, Inspecția Sanitară a cerut DSP să verifice aceste firme, nu au găsit pe nimeni. Noi am încercat să facem aceste verificări, s-au aplicat și amenzi, conform legii. Sunt 2 firme și 3 produse neconforme.

 Da, au ajuns și la spitale din București.

– Tocmai asta preîntâmpină ministerul Sănătății. Dacă aceste protocoale se aplică întocmai nu vor exista probleme. Sper să fie asta și un semnal de alarmă pentru cei care conduc unități medicale.

Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, au făcut, marţi dimineaţă, 5 percheziţii domiciliare, în Bucureşti şi judeţele Ilfov şi Prahova, la domiciliile unor persoane fizice şi la sediile sociale şi punctele de lucru ale unor societăţi comerciale ce produc, importă şi comercializează produse biocide, a anunţat Poliţia Română.

Acţiunea are loc într-un dosar penal în care se fac cercetări pentru înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, zădărnicirea combaterii bolilor şi comercializarea de produse alterate.

“Din cercetări a reieşit că, în cursul anului 2018, ar fi fost fabricate şi comercializate către diverse unităţi spitaliceşti de pe teritoriul naţional produse biocide utilizate la dezinfecţia suprafeţelor, care nu îndeplineau standardele de performanţă în distrugerea bacteriilor”, potrivit unui comunicat al Poliţiei Române.

Echipele participante la operaţiune au fost constituite din poliţişti din cadrul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, Institutului Naţional de Criminalistică şi Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale. (Sursa: Pro Tv)

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.