Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a fost prezent vineri, 8 martie, la Rădăuți, pe șantierul șoselei de centură a municipiului, unde a vorbit și despre inițiativa omului de afaceri sucevean Ștefan Mandachi, care a construit primul metru de autostradă din Moldova.

„S-a tot vorbit în ultimele două zile despre subiectul acesta. Am înțeles îngrijorarea oamenilor, le înțeleg nemulțumirea. Tocmai de asta mă aflu pe șantiere, tocmai de asta accelerăm procedurile de modificare a legislației și acolo unde vom avea constructori neserioși, care nu își fac treaba, vom rezilia contractele. Tocmai pentru că înțelegem nemulțumirea oamenilor, ar trebui să înțelegeți un aspect foarte important: noi, în momentul în care pornim un obiectiv de investiții majore trebuie să urmăm câțiva pași. Pe lângă faptul că trebuie să avem un studiu de fezabilitate, trebuie să avem hotărâri de Guvern pentru exproprieri, autorizații de construcții, și multe alte lucruri pe care tocmai acum venim să le modificăm pentru a grăbi termenele de finalizare ale obiectivelor de investiții, dar aici trebuie să luăm în calcul și următorul lucru: trebuie să avem și antreprenori serioși”, a transmis ministrul Transporturilor.

Răzvan Cuc a anunțat și că, începând cu 23 martie, va susține în fiecare săptămână câte o conferință de presă în care va prezenta starea lucrărilor la porțiunile de autostradă din România.

„Începând cu 23 martie, voi face o conferință în fiecare sâmbătă, la minister, pentru a prezenta stadiul lucrărilor la autostrăzile din România, ca să vadă toată lumea mobilizarea și care sunt nemulțumirile și supărările mele ca ministru când văd că acești constructori, deși fac o grămadă de bani în România, nu lucrează așa cum trebuie”, a mai transmis ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.