Ministrul Educației Naționale, Valentin Popa, condamnă demersul lui Ludovic Orban de a depune plângere penală împotriva Premierului Dăncilă.

Popa consideră demersul lui Orban un gest lipsit de responsabilitate și de un fundament real și care, din păcate, are drept singur scop să pună la îndoială legitimitatea  deciziilor și munca unui Guvern ales pe principii democratice, de libertate deplină a cetățeanului.

Plângerea penală a domnului Orban nu face decât să amplifice starea de tensiune inițiată prin declarațiile publice ale Președintelui României, încercând să pună acum o presiune nedreaptă pe Doamna Prim-Ministru, precum și pe întregul Executiv, demers care afectează imaginea statului de drept din România, inclusiv la nivel european. Și acest tertip, cel folosit astăzi, ne arată capacitatea limitată a unor oameni politici din România, care ajung la măsuri disperate și gesturi extreme doar pentru a-și îndeplini țelul de o viață, anume cel de a ajunge, prin orice mijloace, la putere”, a transmis Valentin Popa.

 

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*