Ministrul Valentin Popa i-a răspuns deputatului liberal sucevean Ioan Balan la interpelarea acestuia privind distribuirea tichetelor de vacanță către personalul din sistemul de învățământ în anul 2018.

Concret, Ioan Balan i-a solicitat ministrului Educației, ca deputat sucevean, care se adresează unui ministru sucevean al educației, cu speranța ca turismul din județul Suceava să fie un beneficiar al turismului intern al românilor, să explice de ce este nevoie ca personalul din învățământ să completeze cereri exprese pentru acordarea tichetelor de vacanță, atâta vreme cât vorbim despre un drept conferit de lege, iar informațiile despre cadrele didactice și personalul auxiliar sunt, în totalitate, deținute de inspectorate și conducerile școlilor.

De asemenea, liberalul sucevean a dorit să afle și ce se întâmplă cu personalul din sistemul de învățământ care, din considerente obiective (concediu medical etc) nu și-a completat cererea pentru acordarea drepturilor de vacanță, dar și să afle dacă ministerul intenționează să emită o circulară care să conțină clarificări privind regimul fiscal al drepturilor de vacanță, care nu se supun impozitului pe venit, precum și altor contribuții sociale.

În răspunsul lui ValentinPopa se arată că, potrivit prevederilor art. 1 alin (4) din OMEN nr. 3751/2018 pentru modificarea Ordinului ministrului educației naționale nr. 3.560/2018 privind stabilirea modalității de acordare a voucherelor de vacanță pentru unitățile/instituțiile de învățământ de stat, Ministerul Educației Naționale și alte unități din subordinea/coordonarea acestuia, „în cazul  salariatului al cărui contract individual de muncă/raport de serviciu, la data acordării voucherelor de vacanță, este suspendat sau a încetat, acesta poate beneficia de vouchere de vacanță numai dacă în termen de maximum 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului ordin depune la unitate/instituție o cerere în acest sens, precum și dovada achitării impozitului aferent prin virament bancar în contul unității/instituției”. Astfel, având în vedere aceste prevederi, cererile se solicită numai acestor persoane.

Răspunsul ministrului Popa mai precizează și faptul că, în conformitate cu prevederile art. 25 alin. (3) pct. 4 lit c) din Legea 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, „Următoarele cheltuieli au deductibilitate limitată: (…) cheltuielile reprezentând tichetele de masă și vouchere de vacanță acordate de angajatori, potrivit legii”.

 

 

 

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.