Un copil de 6 ani a dispărut de langă tatăl lui, în timp ce aceştia mergeau spre casă, traversând o pădure. Băiatul a fost găsit abia a doua zi dimineaţă.

Poliţia municipiului Suceava a fost sesizată cu privire la faptul că în data de 23 iulie, un minor de 6 ani, din comuna Dărmănești, s-a rătăcit în pădurea care desparte satele Măriței și Dănila.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că în cursul zilei, minorul se întorcea împreună cu tatăl său de la o stână din localitate și pentru a ajunge la domiciliu, au traversat o pădure, moment în care tatăl a constatat faptul că fiul său dispăruse.

În vederea identificării minorului s-au constituit echipe de căutare formate din poliţişti, jandarmi, pompieri, cadre silvice și localnici. Totodată, a fost folosit câinele de urmă și aparatura cu termoviziune din dotarea poliției.

În dimineața de 24 iulie, în jurul orei 07.00, persoana dispărută a fost identificată în apropierea lizierei fâșiei de pădure dintre localitățile Măriței și Călinești, la aproximativ 2 km de locul dispariţiei.

Minorul a fost audiat în prezența reprezentantului legal, stabilindu-se faptul că pe perioada în care a fost dispărut nu a fost victima vreunei infracțiuni. La fața locului a fost solicitată prezența unui echipaj de ambulanță, în vederea efectuării unui consult medical, stabilindu-se că acesta este clinic sănătos.

Minorul a fost încredințat centrului de plasament din municipiul Suceava, unde este instituționalizat, acesta aflându-se la locuința părinților în vacanță.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.