Minorul care a băgat în spital un polițist și a intrat  a ajuns în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava. Trebuie precizat că Leonard L., în vârstă de 14 ani din Rădăuți, conducând autoturismul Ford Focus a intrat în coliziune cu autoturismul VW Polo, condus de Luiza R. din aceeași localitate iar mai apoi cu autospeciala de poliție.

Polițistul a fost diagnosticat cu „contuzie omoplat stâng”, leziune pentru care a necesitat circa 3 – 5 zile de îngrijiri medicale.

Astfel, Leonard L. a fost arestat pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunilor de ,,vătămare corporală din culpă”, ,,conducerea unui vehicul fără permis de conducere” şi ,,părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia”, cel în cauză fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.

 

Reamintim că un copil de 14 ani din Rădăuţi s-a urcat la volanul unei maşini şi a pornit într-o cursă nebună prin oraş, cu alţi copii în maşină. La un moment dat, minorul aflat la volan a lovit o maşină, accidentul fiind observat de un echipaj de Poliţie, care a plecat în urmărire.

Încercând să îl blocheze, un alt echipaj de Poliţie i-a ieşit în faţă, însă a fost lovit şi dat la o parte de pe şosea de maşina condusă de minor. Poliţistul aflat la volan a fost rănit. Maşina s-a oprit apoi într-un stâlp, iar copilul de la volan a reuşit să fugă.

După impactul cu maşina Poliţiei, au rezultat avarii la autospeciala și rănirea ușoară a conducătorului acesteia, un agent de poliție de 29 ani.

Ulterior, şoferul minor a coborât din autoturism și a fugit, fiind reținut doar un pasager, un tânăr de 16 ani. Celălalt pasager minor a reuşit şi el să fugă.

S-a întocmit dosar penal pentru conducere fără permis și vătămare corporală din culpă. Se continua cercetarile pentru localizarea si retinerea soferului minor.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.