La 26 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, România a ajuns într-un punct în care are o conducere tricefală unde Președintele, Primul Ministru și Parlamentul fac fiecare ce vor, rareori împreună și niciodată ceva în interesul poporului. După ce a însăilat o majoritate parlamentară care să investească Guvernul Cioloș, Parlamentul a simțit nevoia să se facă util și a dat mai întâi o lege care să decimeze câinii ciobanilor, dacă pe cei comunitari n-a reușit și apoi, extenuați de munca asiduă care-i face să adoarmă la locul de muncă, și-au votat niște pensii memorabile ca nu cumva scleroza să-i facă să uite că au fost demnitari. Președintele este în continuare într-o altă realitate, una în care peștii de la Cotroceni au mai mare importanță decât copiii din centrele de plasament sau, mai grav, copiii bolnavi pentru care nu se mai importă medicamente.
Guvernarea Cioloș a debutat cu programe ambițioase dar, din cauza sărbătorilor și evenimentelor legate de Revoluție, punerea lor în practică s-a amânat. Singurul lucru nou adus de Guvern este folosirea de gaze lacrimogene în conflictele cu populația, în cazul nostru în altercațiile cu ciobanii veniți să-și apere câinii fără de care atât activitatea lor cât și, destul de des, viața lor ar fi în pericol. Acum nu neg că, grăbiți să uite gustul mămăligii, mulți dintre demnitari consideră că numai specialitățile franțuzești sau daneze merită titulatura de brânză și, că orice altceva, ar trebui distrus sau interzis fiind la fel de nociv pentru sănătate ca micii sau fumatul. Așa cum am mai spus, după evenimentele de la Pungești, sunt foarte curios din ce țară provin jandarmii care execută asemenea ordine împotriva poporului care le plătește salariile. Cum mai pot dormi noaptea, știind că mâine sau poimâine un comandant servil va asmuți o hoardă de urangutani asupra unei mulțimi de ”Români” nemulțumiți, mulțime în care s-ar putea să fie nevestele, copiii sau rudele lor?
Dar cum minunile par să curgă zilele acestea, aș dori să închei acest editorial într-un fel optimist, lucru posibil doar pentru că o mână de fete inimoase și-au dat sufletul pe terenul de handbal. România a învins Danemarca, țara gazdă a Campionatului Mondial de Handbal, într-o partidă de infarct, refuzând parcă victoria din lovitură de 7 metri pentru a ne dărui una, tot în ultima secundă, dar a prelungirilor, dintr-o acțiune care a îngenunchiat adversarul. Accederea în semifinalele campionatului mondial este în sine o mare bucurie pentru țara noastră, podiumul fiind la doar un meci distanță, dar mai importantă este combativitatea fetelor noastre, talentele din lot fiind capabile de orice rezultat.
Pentru că mai există oameni dispuși la sacrificiu, chiar dacă pe terenurile sportive, pentru culorile naționale, Hai România, se poate!
Lasa un raspuns