Deputatul PSD de Suceava Mirela Adomnicăi a informat că Parlamentul Romaniei a început dezbaterea în comisii a proiectului de buget pentru anul 2021. Potrivit acesteia, chiar dacă este în opozitie și nu are majoritate, PSD face tot ce-i stă în putință pentru interesul copiilor. Astfel, grupul parlamentarilor PSD a depus amendamentul care prevede majorarea alocațiilor începând cu 01 martie 2021 la nivelul prevăzut inițial în Legea dublării alocațiilor nr.14/2020. Alocațiile ar urma să crească după cum urmează: de la 214 la 300 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani, de la 427 lei la 600 lei pentru copiii sub 2 ani sau copiii cu handicap.
„La nivelul județului Suceava 134.622 de copii așteaptă majorarea alocațiilor conform legislației în vigoare și amendamentelor depuse de PSD la legea bugetului de stat pentru anul 2021. Dintre acestia 12.099 copii au vârsta cuprinsă între 0 și 2 ani, 116.966 au vârsta între 2 și 18 ani, 2.183 sunt copii cu handicap și 3.285 au peste 18 ani dar urmeaza o altă formă de învățământ”, a declarat Mirela Adomnicăi.
Aceasta a adăugat că, la o comparație a României cu țările Uniunii Europene, 50% din întreaga populație de copii e în risc de sărăcie și excluziune socială, adică unul din doi copii. 20% dintre copiii noștri sunt în risc de abandon școlar și alți 18% sunt în risc de părăsire timpurie a școlii. Dincolo de aceste statistici șocante în România, cheltuielile cu protecția socială per locuitor sunt printre cele mai mici din Uniunea Europeană: 18%, de aproape 4 ori mai mici decât media Uniunii Europene, de 30%. De aceea, PSD a decis inițierea unei campanii naționale online prin care sa cheme alături toți cetățenii din fiecare județ să-i determine pe parlamentarii Puterii să voteze creșterea imediată a alocațiilor, de săptămâna viitoare.
„Fac un apel public către toți sucevenii să acceseze linkul https://www.psd.ro/alocatii/ și să transmită parlamentarilor PNL și USR – PLUS cât de important este ca Domniile lor să lase deoparte orgoliul politic și să susțina interesul copiilor.
Sper ca și sucevenii vor convinge parlamentarii pe care îi vor contacta să își amintească de îndatoririle lor față de cei care i-au votat și vor susține în Parlament amendamentul PSD privind creșterea alocațiilor”, a subliniat deputatul PSD de Suceava Mirela Adomnicăi.
Lasa un raspuns