Misterul cetății pierdute Șcheia

Mulţi dintre suceveni nici măcar nu ştiu despre existenţa cetăţii din Şcheia, numită și Zamca –  datorită mănăstirii aflate în apropiere, deoarece nici astăzi nu există un drum special amenajat care să ducă la ruinele acesteia sau măcar niște indicatoare mai vizibile care să-i semnaleze existenţa. Pentru a se ajunge la Cetatea Şcheia, cei interesaţi trebuie să meargă pe o potecă care trece prin pădurea Zamca, până ajung pe dealul numit Șeptilici, loc pe care era întinsă în urmă cu peste şase secole Cetatea Şcheia. Aceasta este considerată cea mai veche cetate de piatră din Moldova feudală, fiind ridicată înainte de Cetatea de Scaun a Sucevei.

Existenţa acestei cetăţi nu a fost semnalată în niciun act al vremii, informaţia că în partea de vest a Sucevei a existat o cetate fiind transmisă din om în om, prin viu grai, iar o perioadă bună de timp Cetatea Şcheia a reprezentat doar o legendă ce circula în Bucovina, fără ca nimeni să ştie dacă chiar a fost construită o astfel de cetate sau unde s-ar afla acest loc. Totuşi, arheologii au făcut cercetări în acest sens, descoperind pe un deal înalt ruinele unei cetăţi vechi, care avea rolul de a supraveghea drumurile ce veneau dinspre Ungaria şi Polonia.

Istoria cetății

Cetatea Șcheia a fost construită la sfârșitul secolului al XIV-lea, în timpul domniei lui Petru al II-lea Mușat (1375-1391), în aceeași perioadă cu Cetatea de Scaun a Sucevei. A fost considerată cea mai veche cetate de piatră din epoca feudală, cunoscută până acum în Moldova, fiind anterioară Cetății de Scaun.

Orașul Suceava, care devenise capitală a Principatului Moldovei în anul 1388, dispunea de o curte domnească în centrul orașului și de două cetăți: una în partea de est, Cetatea de Scaun, și alta în partea de vest, Cetatea Șcheia. Cetățile aveau rolul de a proteja capitala, constituindu-se într-un stâlp de apărare a independenței noului stat moldovenesc.

Construcția cetății a fost finalizată, acest lucru fiind demonstrat de existența unor accesorii cum sunt șanțul și valul de apărare, care se construiau după finalizarea fortificațiilor . Totuși, există și unii cercetători care susțin că ar fi fost abandonată încă din cursul construcției, datorită instabilității solului și a unor greșeli tactice în alegerea terenului.

Existența Cetății Șcheia a fost scurtă, ea fiind demantelată (demolată rapid și organizat) intenționat în timpul domniei lui Alexandru cel Bun (1400-1432). Nu se cunosc cauzele demantelării, istoricii propunând mai multe ipoteze. Prima dintre ele se referă la alunecările de teren datorate instabilității solului, care amenințau să ducă la prăbușirea pintenului de deal cu tot cu cetate. În această ipoteză, au fost dărâmate zidurile, fiind scoasă piatra pentru a fi utilizată la alte construcții.

A doua ipoteză de lucru afirmă faptul că Alexandru cel Bun a renunțat la cetatea care supraveghea drumurile dinspre Polonia în contextul noilor relații de vasalitate a Principatului Moldovei față de Regatul Poloniei. Domnitorul recunoscuse suzeranitatea lui Vladislav Jagello, făgăduindu-i acestuia sfat și ajutor împotriva oricărui dușman. Prin urmare, regele Poloniei ar fi putut fi cel care i-a impus domnitorului dărâmarea cetății.

Primele cercetări arheologice efectuate la ruinele Cetății Șcheia datează din ultimul deceniu al secolului al XIX-lea și i se datorează arhitectului austriac Karl A. Romstorfer, cel care a făcut și primele săpături arheologice la Cetatea de Scaun a Sucevei, acesta lăsând câteva note în care expunea unele observații, remarcând „aceste urme de zidărie veche de piatră, care, fără îndoială, provin de la un turn pătrat, din care latura de vest s-a surpat cu totul sau a fost dărâmată, din laturile de nord și de sud a rămas o bună parte, iar din latura de est se află numai rămășițe de fundații”.  El observă unele similitudini ale materialelor de construcții folosite la cele două cetăți, presupunând că ar proveni din aceeași epocă: „felul de construcție și mai ales mortarul făcut cu făină de cărămidă, care s-a folosit la mai multe părți ale Cetății Suceava, construită mai târziu, ne-ar îndreptăți să admitem aceasta”.

În perioada 1952-1956, un colectiv de arheologi a efectuat cinci campanii de săpături și au decopertat ruinele. Ei au publicat rezultatele cercetărilor în monografia arheologică „Cetatea Șcheia”, lucrare care a apărut în anul 1960, sub egida Institutului de Arheologie al Academiei RPR, avându-i ca autori pe Gh. Diaconu și Nicolae Constantinescu.

Descrierea cetății

Cercetările arheologice efectuate aici în a doua jumătate a secolului al XX-lea au scos la iveală faptul că Cetatea Șcheia avea forma unui romb, cu laturile aproape paralele și egale, având lungimea interioară de 36 m. Suprafața cetății era de 1.450 m², din care 1.300 m² suprafața incintei, fără cea a turnurilor, iar perimetrul interior este de circa 260 m.

Zidurile și turnurile Cetății Șcheia au fost construite din bolovani de carieră nefasonați, cu mărimi de 40–50 cm. Bolovanii erau legați între ei cu mortar de var, nisip și cărămidă pisată, realizată în cuptoarele de ars piatră de var de la Șcheia.

Cetatea avea la colțuri patru turnuri exterioare de formă rectangulară, care erau legate între ele prin niște curtine masive cu o grosime de 2,5–3 m. Zidul de pe latura de est era întărit de trei contraforturi foarte puternice.

Dintre cele patru turnuri s-a mai păstrat astăzi la suprafață doar turnul de pe latura de vest, care constituie urma cea mai vizibilă a cetății. Ruinele turnului se observă de la distanță, ca un pinten cenușiu de piatră înfipt în partea superioară a versantului nord-vestic al dealului. Turnul avea o latură de 5 m, închizând o suprafață de circa 25 m² și se ridică în prezent la o înălțime de circa 6 m.

Nu se cunoaște unde era amplasată intrarea. Săpăturile din incinta cetății au scos la iveală urme ale unui pavaj de incintă și ale unei plăci de mortar uniforme. În incinta fortificației nu s-au găsit urme de construcții.

Deși ruinele cetății sunt declarate de ani buni monument istoric, cei care trebuie să se ocupe de conservarea locului nu au dovedit un real interes, acest loc important al Sucevei fiind mai degrabă cunoscut pentru grătarele care se fac aici pe timpul verii decât pentru valoarea sa istorică.