Banii europeni au schimbat spectaculos viața locuitorilor din comunele care au avut proiecte și deschidere să folosească acest mecanism de finanțare și continuă să îmbunătățească imaginea unui mediu rural de altădată.

În comuna suceveană Poiana Stampei, în ultimii ani, acestei surse de finanțare i s-a dat o importanță sporită, iar astăzi multe proiecte europene sunt finalizate, iar la altele se lucrează.

Cel mai recent proiect cu bani europeni va presupune amenajarea unei baze sportive care va putea fi oricând comparată cu una din țările europene.

Primarul comunei Poiana Stampei, inginerul Viluț Mezdrea, se află printre susținătorii vehemenți ai ideii că fondurile europene sunt o bună metodă de a moderniza complet o comună și continuă să își implementeze planurile pentru comunitatea pe care o reprezintă.

„Cred eu că e bine să tindem mereu spre mai mult și să nu ne oprim din a aduce proiecte noi  în comună. Susțin și încurajez accesarea banilor europeni pentru că reprezintă o sursă sigură de finanțare și pentru că, astfel, ne putem compara și noi cu localitățile moderne din alte țări. Proiectul cel mai recent, care se referă la această bază sportivă modernă se va încadra perfect, spunem noi, în peisajul investițiilor din comună. De curând am semnat contractul de execuție și dăm startul lucrărilor, această investiție având o valoare de aproximativ 500.000 de euro”, a declarat primarul Viluț Mezdrea.

Acesta recunoaște că are alături de el o întreagă echipă de profesioniști care au înțeles scopul său și își pun toată priceperea atunci când el vine în fața lor cu noi idei sau proiecte.

„Să crezi că poți să le faci singur pe toate este o mare greșeală, de aceea le aduc mulțumiri celor care au fost parte din acest proiect: inginerul proiectant de la S.C. Arhi Build Expert SRL Bistrița,consultantul  Doina Iacoban, de la S.C.  Regional Consulting  și  întregii echipe din Primărie, fără de care proiectul n-ar fi fost posibil”, a transmis edilul stațiunii turistice.

 

Proiectantul obiectivului: „A fost o provocare acest proiect. Primarul de aici chiar știe să gestioneze fondurile și asta se vede în comună”

Laurenţiu Andrei Sabadîş, inginerul care s-a ocupat de proiectare a oferit, prin telefon, toate detaliile despre această bază sportivă.

 Perioada de execuție a lucrărilor este de 2 ani.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.