Comuna Gălănești din județul Suceava este exemplul unei administrații de succes. Din anul 2000 de când a venit la Primărie, edilul Liviu Mironescu a făcut investiții substanțiale în toate domeniile, astfel încât calitatea vieții locuitorilor să fie una ridicată. Dacă în alte localități din edilii mai au mult de muncă, la Gălăneşti toate drumurile din domeniul public au fost deja asfaltate, rețeaua de apă acoperă 100% din suprafața comunei, iar unitățile școlare sunt modernizate.

În ceea ce privește infrastructura școlară, Liviu Mironescu a subliniat că în acest an va demara lucrările de construire a unei săli de sport în satul Gălănești, investiție ce se află acum în licitație la Compania Națională de Investiții. De asemenea, în ceea ce privește clădirile școlii, edilul a subliniat că Școlile Primară și Gimnazială din satul Gălănești au fost modernizate în totalitate, iar la Școala Hurjuieni lucrările de modernizare vor fi finalizate anul acesta. Totodată, la Gălănești funcționează și o grădiniță modernă, dar și o creșă, localitatea fiind una dintre puținele din județ care au o creșă funcțională.

„În prezent pregătim proiecte pentru a construi baze sportive școlare și așteptăm să apară axele de finanțare pentru a le putea depune, pentru că noi ne bazăm foarte mult pe fondurile europene”, a declarat Liviu Mironescu, primarul comunei Gălănești.

Pe de altă parte, în ceea ce privește infrastructura rutieră, edilul a subliniat că are în derulare două proiecte de modernizare a drumurilor ce vor fi finalizate în acest an. Este vorba despre un proiect pe fonduri europene, în asociere cu comuna Bilca, în valoare de 2 milioane de euro și de un proiect de asfaltare a unor drumuri vicinale din zona Poiană, în valoare de peste 200.000 de euro, obținut prin GAL „Ținutul Bucovinei”. Trebuie precizat că ambele proiecte vor fi finalizate în acest an.

„Odată cu implementarea celor două proiecte finanțate cu bani europeni am finalizat de asfaltat toate drumurile din domeniul public. Ba mai mult, am modernizat și unele drumuri din extravilanul comunei. Acum ne mai rămân de modernizat câteva străduțe care nu sunt în domeniul public al Primăriei. În acest sens purtăm discuții cu oamenii de acolo pentru a dona terenul către unitatea administrativ teritorială, iar după ce toate procedurile vor fi finalizate vom putea asfalta și acele străzi”, a declarat primarul comunei Gălănești, Liviu Mironescu.

În altă ordine de idei, în ceea ce privește sistemul sanitar, în comuna Gălănești este un Centru Social care a fost construit în anul 2005 și care va fi modernizat anul acesta printr-un amplu proiect finanțat cu fonduri europene prin GAL „Ținutul Bucovinei”.

„Anul acesta mă axez pe proiecte, astfel încât să pot atrage cât mai multe fonduri europene pentru dezvoltarea comunei. După ce va fi aprobat bugetul și vor apărea axele de finanțare voi ști concret pentru ce fonduri să aplic”, a conchis primarul comunei Gălănești, Liviu Mironescu.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.