Potrivit unu comunicat al IPJ Suceava sâmbătă, 16 iunie a.c., în jurul orei 21.44, în timp ce acționa pe DJ 176, din comuna Moldovița, o patrulă din cadrul Secției 14 Poliție Rurală Vama a efectuat semnalul regulamentar de oprire unui autoturism, însă conducătorul auto nu s-a conformat și a continuat deplasarea pe o distanță de aproximativ 1 km, după care a oprit, a coborât și a fugit pe un câmp, fiind urmărit și imobilizat de polițiști.
Conducătorul auto a fost identificat de polițiști ca fiind un localnic de 23 de ani, ce nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto.
Totodată întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Interogând bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, autoturismul nu este înmatriculat, iar plăcuțele de înmatriculare aparțin unui alt autovehicul, radiat din circulație în cursul anului 2017.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, „conducerea unui vehicul fără permis” și „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”, ce va fi soluționat procedural.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.